Nu regret nici un moment. Nici plecarea nu o regret, nici întoarcerea. Am avut mult noroc în procesul meu de imigrare şi practic am luat totul de la zero, dar în scurt timp am ajuns printre scenografii cunoscuţi din Statele Unite. Am luat un premiu foarte important la New York, Premiu OBIE, am fost comisarul expoziţiei naţionale a Statelor Unite la Praga şi am desenat standul, am lucrat şi lucrez profesional în New York, în Boston, în Arizona, în diverse alte oraşe. În acelaşi timp, s-a întâmplat un proces foarte ciudat: după ce am reuşit să-mi fac un nume în Statele Unite, numele meu a fost uitat în România. E un proces firesc; sunt câteva generaţii de studenţi sau de tineri oameni de teatru care nu au auzit de mine, căci atunci când au făcut ei ochi în această profesie eu eram deja plecat. În schimb, am format câteva generaţii de studenţi înainte de plecare şi la UNATC, şi la Arte Plastice. La UNATC i-am avut studenţi pe regizorii de film şi televiziune care acum au luat premii la Cannes, la alte mari festivaluri şi sunt reprezentanţii noului val al cinematografiei, printre ei numărându-se Cristian Mungiu, Oleg Mutu, Radu Muntean, Călin Netzer.

Sunt foarte mândru că cinematograful românesc a fost în sfârşit reevaluat şi pus la nivelul la care ar trebui să fie. Întotdeauna am avut puseuri prin Liviu Ciulei, Lucian Pintilie sau prin Dan Piţa, care a luat, cu un film la care eu am făcut scenografie, „Hotel de lux”, Leul de Argint la Veneţia. Însă băieţii aceştia au adus un aer proaspăt, un suflu foarte puternic şi foarte omogen. Aşa cum se vorbea în anii '70 de noul val german, aşa se vorbeşte acum de noul val românesc. Sunt foarte curios unde o să ducă. Apropo de promovarea tinerilor cineaşti în lume. Ce a făcut Corina Şuteu, directorul Institutului Cultural Român din New York este o muncă extraordinară. Cred că niciodată cultura română nu a fost mai