Cristian-Mihail Teodorescu s-a născut în Bucureşti, la 19 octombrie 1966. Este fizician, cu un doctorat la Universitatea Paris Sud, Franţa (1995), a lucrat la universităţi din Franţa, Germania, Anglia. În prezent, este cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (Bucureşti-Măgurele). Volume publicate: SF Unu (Bastion, 2008), SF Doi (Bastion, 2010 – premiile ARSFAN 2011, Premiul „Ion Hobana“ 2011). În 2010, a primit Premiul SRSFF pentru cel mai bun autor. Din mai 2011, este preşedinte al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy (SRSFF). Începem discuţia noastră abrupt şi îţi propun să abordăm o temă mai puţin prezentă în discuţiile din ultima vreme: legătura dintre profesia de bază a scriitorului (tu, de pildă, eşti fizician) şi activitatea lui ca scriitor. Unde intervine meseria ta în proza pe care o scrii? În ce texte? Şi cum? Intervine destul de des, dar nu în mod direct. Poate pentru că îmi place să mă cred o pasăre rară, un autor de „hard science fiction“. Însă aş remarca un lucru: povestirile care-mi „ies“ (zic eu) cel mai bine nu sînt din domeniul meu direct de competenţă. Ştii, probabil, că am destul de multe povestiri despre inteligenţa artificială, eu nefiind deloc un specialist în acest domeniu. Am făcut ceva programare la viaţa mea, mă ocup în continuare de programe specifice pentru ce-mi trebuie mie la serviciu, dar nu sînt deloc un specialist IT. Cu toate acestea, am „comis“ o sumedenie de texte care se pare că au „prins“. Iarăşi, probabil că aş putea scrie ceva relativ de succes pe teme de biologie sau de medicină, unde nu am decît cunoştinţe destul de aproximative. Cred că nu voi reuşi niciodată să scriu un text viabil în care ideea SF să fie strict din domeniul meu de competenţă maximă (fizica corpului solid), deşi şi aici s-ar putea fabula frumos pe teme de supraconductibilitate, decri