Italia, Spania sau Polonia au optat pentru structuri regionale atât reprezentative istoric cât şi eficiente economic. ADS Cluj-Napoca încheie proiectul jurnalistic iniţiat în primul număr al săptămânalului printr-un material în care vă prezintă cum au făcut alte state reforma administrativă.
Dezvoltarea economică şi administrarea eficientă a teritoriului statal sub diverse structuri organizatorice - regiuni, provincii, voievodate - au fost criteriile de la baza regionalizării din ţările europene precum Italia, Spania şi Polonia. Aceste state s-au schimbat la faţă ţinând cont nu numai de necesităţile economice, ci şi identităţile locale.
Regionalizarea s-a făcut în funcţie de specificul naţional şi tradiţia politică existentă în fiecare ţară, distingându-se astfel trei tipare majore. Primul model este cel al statului federal - cazul Germaniei sau Austriei. Al doilea model este cel al statului regionalizat - Spania, Italia, ţări care sunt formal unitare, dar funcţionează ca o structură de comunităţi autonome, fiecare cu puteri şi legi diferite. Al treilea model - cazul Poloniei - este cel al statului unitar descentralizat, cu regiuni autonome ce au competenţe legislative similare landurilor germanea.
Lectorul universitar Radu Barna, care are studii ştiinţifice publicate despre regionalizare şi predă un curs pe tema dezvoltării regionale la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, susţine că modelul italian sau spaniol s-ar plia cel mai bine pe realităţile româneşti.
„Un model federal este total exclus pentru România întrucât e prea devreme, statul român nu e pregătit din punct de vedere educaţional şi administrativ pentru o astfel de structură. Avem prea multe sensibilităţi religioase şi etnice“, susţine Radu Barna.
Federalismul e o soluţie pentru statele cu multe etnii sau cu
