Inteleg pe deplin iritarea care i-a provocat lui Traian Basescu accesul de burzuluiala la presa cu ocazia comentariului referitor la raportul pe Justitie elaborat la Bruxelles.
Am scris de nenumarate ori, la randul meu iritata, despre isteria antiDNA si antiANI, ori de cate ori acestea mai agatau cate un politician cu mana in borcanul cu miere. Am socotit intotdeauna ca acuzatiile de politizare a celor doua institutii, singurele care, de bine de rau, mai deranjeaza coruptia endemica din Romania, sunt deopotriva ticaloase si iresponsabile. Dar presedintele Romaniei nu e jurnalist, iar armele sale trebuie sa fie cu totul altele.
Impactul diferentei flagrante dintre ceea ce spune raportul si ceea ce peroreaza zilnic invitatii din studiourile televiziunilor de stiri ar fi fost cu mult mai mare pentru public daca nu ar fi fost bruiat de chiar Traian Basescu prin acuzatiile (repet, corecte in esenta), la adresa presei. Doar ca ele fac deja parte dintr-un razboi consacrat intre presedinte si moguli, un razboi intrat intr-o rutina obositoare.
Intr-un fel, Traian Basescu cade astfel in plasa in care au cazut mogulii la precedentele prezidentiale: si-au parazitat singuri campania antiBasescu prin vehementa, violenta si repetitivitate obsesiva. Daca s-ar fi multumit sa prezinte fapte, daca in locul unei campanii strict negative la adresa presedintelui in functie, ar fi avut si imaginatia unei campanii pozitive pentru contracandidat (foarte grea misiune, ce-i drept, fiind vorba despre Mircea Geoana), probabil ca efectul ar fi fost cu totul altul.
La fel, daca Traian Basescu s-ar fi multumit sa sublinieze gros laudele oficialilor de la Bruxelles in privinta DNA si ANI si, eventual, sa puncteze ca ele nu fac decat sa spulbere acuzatiile de politizare emise in tara, impactul ar fi fost major. Introducand insa in discurs violentul atac
