Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Herea explică jocul bun al Rapidului: "Răzvan e cheia succesului"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 23 iulie 2011 ·

Mijlocaşul Ovidiu Herea (25 de ani) pune forma excelentă a rapidiştilor pe seama antrenamentelor formidabile făcute de Lucescu jr.

- Felicitări pentru victorie, Ovidiu!

- Mulţumesc, dar pe mine mă interesează că am cîştigat, asta era extrem de important, să debutăm cu dreptul. Oricum, eu m-am simţit mereu bine contra Vasluiului, cred că am marcat cel mai des împotriva acestei echipe, aşa că nu mă mir că am înscris din nou.

- Au fost ei foarte slabi sau voi foarte buni?

- Nu pot să trag eu astfel de concluzii. Atît noi, cît şi ei avem un lot extraordinari, cu jucători ce pot juca la mari cluburi. Diferenţa a fost făcută de forma de moment.

Vezi rezumatul meciului Rapid - FC Vaslui 3-0

- Care e secretul startului furibund de sezon?

- Antrenamentele pe care le-am făcut cu Răzvan Lucescu în toată perioada de pregătire, dar şi înaintea acestui meci. S-a văzut că n-a fost în zadar, ne-a rămas ceva în cap (rîde).

- Te aşteptai la 3-0?

- Sincer să fiu, nu! Îmi doream foarte mult să cîştigăm, chiar şi numai cu 1-0. E o victorie de moral pentru noi. Am bătut o contracandidată la titlu, ne dă mare încredere. Bine că am dat şi eu un gol, că uitasem să mă bucur.

"Mergem să cîştigăm şi etapa viitoare, cu U Cluj. În primul rînd, trebuie să învingem formaţiile cu care ne batem pentru campionat"

Ovidiu Herea, mijlocaş Rapid

Mijlocaşul Ovidiu Herea (25 de ani) pune forma excelentă a rapidiştilor pe seama antrenamentelor formidabile făcute de Lucescu jr.

- Felicitări pentru victorie, Ovidiu!

- Mulţumesc, dar pe mine mă interesează că am cîştigat, asta era extrem de important, să debutăm cu dreptul. Oricum, eu m-am simţit mereu bine contra Vasluiului, cred că am marcat cel mai des împotriva acestei echipe, aşa că nu mă mir că am înscris din nou.

@N

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 18 minute
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum o ora
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Schimbări importante în Codul Rutier

Radio Mures acum 45 minute
Pentru prima dată în istorie, poliția va accepta filmări făcute de oamenii din trafic în care apar șoferi agresivi sau care încalcă regulile. Până acum, legea nu permitea acest lucru. Ofițerii pun însă și câteva condiții, în așa fel încât oamenii să

Incendiu la o locomotivă la ieşire din gara Chişineu Criş. 120 de călători, evacuaţi

Mediafax acum o ora
Potrivit ISU Arad, pompierii intervin cu două autospeciale de stingere. Incendiul se manifestă în interiorul locomotivei cu degajare mare de fum. „Locomotiva nu a putut fi decuplată de la garnitura de tren. Persoanele din tren, aproximativ 120, au f

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 12 minute
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

MARȘUL Bucharest Pride 2024, desfășurat în Piața Victoriei, este susţinut de 25 de ambasade: „Ne dorim un eveniment sigur pentru toţi”

Gandul acum 54 minute
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA fiind organizat de Asociaţia Accept. Astfel, de la ora 16.00 la ora 17.00 se vor întâlni participanţii pe Calea Victoriei

Ciocniri violente între poliţie şi protestari, în Germania. Manifestanții vor să împiedice organizarea congresului AfD VIDEO

Ziare.com acum o ora
Congresul partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) a încins „spiritele”. Sâmbătă, 29 iunie, s-au înregistrat ciocniri între protestari și Poliție, relatează dpa. Poliţia a făcut arestări, după ce mai mulţi agenți au fost atacaţi

Bilanţ IGPR: 531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului

Mediafax acum 2 ore
În primele 5 luni ale anului 2024, la nivel naţional, au fost înregistrate 1.545 de accidente, ce au avut ca urmări decesul a 531 de persoane şi rănirea gravă a 1.182 de oameni. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost înregistrate cu

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°