Avem o ţară frumoasă, pe care trebuie să învăţăm din nou să o iubim şi să o admirăm. Românilor li s-a tras un semnal de alarmă cu ajutorul expoziţiei de fotografie „Marea Hoinăreală” de la Muzeul Ţăranului Român. Artiştii fotografi şi-au propus să atragă privitorii în lupta pentru conservarea peisajelor şi pentru valorificarea tradiţiilor satului românesc.
Expoziţia a strâns laolaltă cele mai bune fotografii realizate de fotograful Sorin Onişor împreună cu alţi 15 tineri fotografi.
„V-am chemat astăzi aici pentru a vă delecta cu o expoziţie de fotografie inedită. Cu ceva timp în urmă, mi-am lăsat casa, prietenii, familia şi am început să hoinăresc prin ţara asta (de aici şi numele expoziţiei, «Marea hoinăreală»). Satul românesc se găseşte într-o stare de agonie. Cu toate că ascunde adevărate comori ale culturii, spiritualităţii şi ospitalităţii româneşti autentice, satul este ignorat devenind o zonă extrem de defavorizată în ultimele două decenii”.
Copii săraci în nămol cărora li se citeşte în ochi tristeţea, o căruţă trasă de un cal într-o zonă «inundată» de zăpadă, un copil pozat de după un gard prin care i se vedea un singur ochi cu care transmitea amărăciune şi sărăcie, un drum de munte străbătut de un călător cocoşat, acestea şi multe altele sunt imaginile pe care le-au surprins cele două călăuze- Sorin Onişor şi Ionel Onofraş şi cei 15 hoinari.
Murmur, multe blitzuri, oameni tineri. Toată lumea pozează. Sorin Onişor îşi continuă discursul: „Toate aceste fotografii au fost realizate în ultimele şapte - opt luni. Nici una nu depăşeşte acest termen. Ele au fost făcute de aceşti hoinari care şi-au sacrificat timpul, familia, prietenii, sănătatea. Fie că ningea, fie că era caniculă, fie că mergeau pe terenuri accidentate, n-au renunţat la scopul lor, acela de a arăta frumuseţea satelor româneşti, a zonelor neatinse, a meşteşugurilor tradiţi