Dupa ceea ce s-a intimplat cu Timisoara si Craiova, FRF nu mai poate judeca gruparile de fotbal cu masuri diferite. Aproape toata suflarea fotbalistica de la noi deplinge soarta echipelor din Timisoara si Craiova, si nu fara temei. Timisoara, mai presus decit Aradul in care s-a jucat primul meci de fotbal de pe actualul teritoriu al Romaniei, este leaganul fotbalului romanesc si a mentinut o traditie onoranta si onorabila si dupa perioada de dupa razboi, cind centrul de greutate s-a mutat din Ardeal in "Vechiul Regat". Universitatea Craiova este prima echipa romaneasca ajunsa in semifinalele unei Cupe Europene si - ceea ce multa lume a uitat - prima echipa de la noi care a ajuns in primavara Cupei Campionilor Europeni, precursoarea Ligii Campionilor, in 1982 (cind a fost eliminata de Bayern München). Mai mult, o statistica intocmita nu de mult arata ca, numeric, cei mai multi jucatori de valoare din echipa nationala provin din Banat si Oltenia. Iar acum, banatenii domina clar intrecerile juvenile la mai multe nivele, iar productia de talente oltene ramine la un foarte inalt nivel. Si daca mai adaugam si masa de suporteri ai celor doua echipe, rezulta ca in zona sud-vestica a tarii se joaca o mare tragedie. Nu intimplator, deci, deciziile FRF, validate de juristii de la Lausanne, sint receptate ca o asasinare a doua dintre cele mai prestigioase grupari ale fotbalului romanesc. Insa, daca judecam cu atentie, aceasta drama care s-a petrecut a fost nu numai inevitabila, ci si necesara. Se poate pune problema ca suporterii de pe Bega si Jiu n-au nici o vina ca echipele lor de suflet au fost decapitate. Dupa cum nu se pot culpabiliza nici tehnicienii sau jucatorii de valoare din cele doua echipe si nici locuitorii celor doua mari orase. Nu este chiar asa, fiindca craiovenii, si nu moldovenii si-au legat soarta de Adrian Mititelu, dupa cum banatenii, si nu "miticii" din Sud