Desigur, multă lume a citit „Jucătorul de şah al lui Malzel”, paginile lui E.A. Poe în care acesta, cu fler de detectiv, demonstra imposibilitatea ca un mecanism să poată susţine partide dintr-un „joc al regilor”, în care agerimea minţii e pusă la grea încercare. Dar a fost o vreme, în secolele XVIII-XIX, când şarlatani prezentau la bâlciuri, dar şi în înalta societate, astfel de maşinării capabile, chipurile, de performanţe incredibile.
Pornind de la legende şi de la adevăruri din acele timpuri, Robert Lohr a creat un thriller istoric pasionant, a cărui acţiune este plasată la curtea Mariei Theresa. În 1770, consilierul Wolfgang von Kempelen aduce în faţa ilustrei împărătese un automat care joacă şah şi îi învinge pe toţi cei care doresc să-şi măsoare puterile cu el. Un android înveşmântat în haine turceşti, care mută singur piesele pe tabla cu 64 de patrate. Surpriza este enormă şi înaltul funcţionar dobândeşte faimă, onoruri, bani. Turneele pe care le organizează prin ţară, dar şi la Paris, la Londra, Amsterdam, Berlin îl fac vestit pretutindeni şi îi asigură o ascensiune fulminantă. Presa îi consacră multe articole. Unii cred că puteri supranaturale acţionează dispozitivul. Alţii pretind că fluxuri magnetice sau electrice se manifestă în interiorul lui.
De fapt, avem de-a face cu o escrocherie de proporţii. În agregatul misterios şi atât de mult lăudat se ascunde cu abilitate un pitic – Tibor Scardanelli. Salvat dintr-o închisoare veneţiană, excelent şahist, el acceptă să devină complicele lui Kempelen contra unor substanţiale avantaje materiale.
Dar nu toţi pot fi păcăliţi. De pildă, Friedrich Knaus, mecanicul Curţii, este sceptic de la început, devenind cel mai aprig duşman al aşa-zisului inventator. El cercetează îndeaproape maşinăria, angajează spioni, investind mulţi bani pentru a descoperi mistificarea.
"Când se întoarse, îl văzu
