Bucurestiul, metropola din secolul vitezei, in care totul sta pe loc in ambuteiaje, pe scara rulanta sau la cozi, e plin de personaje pestrite. Si de pesti. Si unde-s pesti sunt si pescari.
Indiferent de ora sau anotimp, pasionatii de pescuit sunt prezenti pe malul raului care traverseaza Bucurestiul. Un grup de oameni atat de devotat gasirii acelui peste mare mare, incat este dispus sa-l caute pana si-n ... Dambovita.
Si orice om care-a vazut cat e de murdara Dambovita si oricine are un dram de instinct de conservare n-ar incerca apa nici cu degetul, daramite sa mai manance peste din rau.
Unii pescari prefera sa mearga singuri si sa stea retrasi, altii merg in gasca. Unii stau cu mana sub barba si asteapta cu multa rabdare sa prinda ceva, altii gesticuleaza si se lauda cu cea mai mare captura. Cu totii iau loc pe scaunul de panza si arunca macar trei bete-n apa.
Pescarul de Bucuresti se confrunta cu un obstacol major pentru a putea sa se bucure de tihna si pacea pe care i le aduce pescuitul: legea. Cu toate acestea, in Grozavesti, pe podurile de la Izvor sau Unirii, pe malul lacului Herestrau sau IOR, pescari cu o vigilenta infinita asteapta sa prinda varianta balcanica a lui Moby Dick.
"Mamaliga, asta e momeala speciala pentru pestii bucuresteni", mi-a spus, daunazi, un barbat care da la peste in fata caminelor studentesti. Spune ca ii pregateste sotia mamaliga, in fiecare seara. E nervos cand ii scapa ceva si de fiecare data simte nevoia sa impartaseasca cu Relu, cainele gri metalizat care-l insoteste mereu.
Prima oara cand am vazut animalul, am crezut c-a fost expus la radiatii. Ori c-a mancat peste din Dambovita. Mi-am dat seama apoi ca asa e el, saracul: patrat si gri metalizat.
Pescarul urban imi spune si un secret. Daca ma apuc vreodata de pescuit pe Dambovita, Unirii e locul