Peste 50 de deţinuţi au urmat cursurile de croitorie şi legumicultură. Şapte dintre participanţi au picat însă testul final pentru meseria de legumicultor. Celor care au absolvit cursul le-a fost scăzută perioada de detenţie cu 30 de zile.
Peste 50 de deţinuţi de la Penitenciarul Colibaşi au învăţat o meserie nouă cât au stat în spatele gratiilor. În perioada octombrie 2010-iulie 2011 aceştia au urmat primele două cursuri de calificare destinate deţinuţilor, finanţate prin Fondul Social European.
Primul grup a fost format din 26 de deţinuţi din toate regimurile de detenţie, cu vârste între 22 şi 53 de ani care s-au calificat în meseria de croitor. Aceştia au participat zilnic la cursurile teoretice, iar partea practică au susţinut-o pe maşini de cusut care au fost achiziţionate de Penitenciarul Colibaşi din fondurile proiectului. Toţi cursanţii au absolvit după ce au trecut vineri probele de evaluare finală şi după obţinerea diplomelor de absolvire vor lucra în atelierul de croitorie al penitenciarului.
George Telenche a absolvit cursul de croitorie pentru că deşi terminase un liceu industrial, calificarea pe care o avea nu l-a ajutat să se angajeze. Tânărul, care este condamnat la şapte ani de închisoare pentru tâlhărie a vrut să-şi fructifice timpul în detenţie într-un mod util.
“Am vrut să nu irosesc degeaba timpul petrecut în închisoare şi am auzit că e lipsă de croitori în ţară. Sper ca atunci când o să ies să îmi găsesc mai uşor de muncă după ce urmez acest curs şi aşa învăţ şi eu să îmi cos hainele când se mai rup sau să îmi croiesc altele noi”, spune George Telenche, de 36 de ani, deţinut.
Agricultori în grădina penitenciarului
Cel de-al doilea grup, format din deţinuţi cu vârste între 20 şi 48 de ani s-a specializat în meseria de legumicultor. Pentru a învăţa practic cum se cultivă legumele, deţinuţii au lucrat în gos