Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciprian Deac: "Războiul e lung, urmează altă bătălie"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 25 iulie 2011 ·

Ciprian Deac (26 de ani) spune că giuleştenii nu sînt favoriţi la titlu şi că mai au 33 de "lupte" pentru a se bucura alături de suporteri

- Ciprian, felicitări pentru victorie. Cum a fost împotriva unei echipe ce evoluează în Champions League?

- Nu a fost deloc uşor în faţa Vasluiului, chiar dacă am cîştigat cu 3-0. Am întîlnit o formaţie foarte bună, cu jucători tehnici, care ne-au pus unele probleme, dar am reuşit să rezistăm. Viorel Hizo a reuşit să facă la o echipă organizată, care va avea multe de spus în acest sezon.

- Primul gol al campionatului şi primul pentru Rapid.

- Contează mai puţin că am reuşit eu să marchez. Important e că n-am pierdut şi că am luat la acest meci pe care-l consideram foarte greu toate cele trei puncte. E mult mai important că am reuşit că cîştigăm! Evident, sînt fericit şi pentru mine, evoluţia mea îmi dă încredere.

- Cît de mult contează că Răzvan Lucescu e antrenorul Rapidului?

- E unul dintre cei mai buni antrenori din România. Vă daţi seamă că ne ajută foarte mult pentru că are experienţă foarte multă. Mi-am dorit că ajung să joc la Rapid, mai ales datorită lui.

- E Rapid principala candidată la titlu?

- Mai sînt destule etape pînă la final. Noi am cîştigat doar prima bătălie, avem meciuri grele în continuare pe care trebuie să le cîştigăm. Dar asta nu înseamnă că, după prima etapă, Rapid este favorită la cîştigarea campionatului.

- Urmează meciul cu Universitatea Cluj, o formaţie ce şi-a propus calificarea în Europa.

- Cum spuneam, acolo va fi următoarea luptă pentru noi. Avem nevoie de continuitate, să legăm cît mai multe victorii. Trebuie să fim o echipă de care lumea să se teamă, d-asta avem nevoie de un start de sezon bun. Mergem la Mediaş să luăm toate punctele.

Vezi rezumatul meciului Rapid - FC Vaslui 3-0

600.0

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MARȘUL Bucharest Pride 2024, desfășurat în Piața Victoriei, este susţinut de 25 de ambasade: „Ne dorim un eveniment sigur pentru toţi”

Gandul acum 48 minute
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA fiind organizat de Asociaţia Accept. Astfel, de la ora 16.00 la ora 17.00 se vor întâlni participanţii pe Calea Victoriei

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum o ora
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Vâlcea: Bărbat înecat într-un ştrand / El a fost găsit într-un bazin cu apă sărată şi nu a mai putut fi resuscitat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a murit, sâmbătă, înecat într-un bazin al unui ştrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale care au încercat resuscitarea victimei, însă fără rezultat.

Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute

News.ro acum 35 minute
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţa, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători. „Trenul îşi va relua circulaţia în condiţii de siguranţă cu o locomotivă

Formula 1: Max Verstappen a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Austriei

News.ro acum o ora
Triplul campion mondial în exerciţiu Max Verstappen (Red Bull) a câştigat cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Austriei. Olandezul, care a câştigat toate cele trei sprinturi disputate în acest sezon, a devansat cele două monopos

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 4 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum 3 ore
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°