Analizele de laborator efectuate la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” arată că, în momentul în care a avut loc tragedia din Cartierul Primăverii, Cristina Verona era în stare de ebrietate iar mama sa aproape în comă alcoolică.
Probele de sânge prelevate în timpul autopsiei care a avut loc pe 8 iulie au arătat că Elena Pârvulescu, mama fostei jurnaliste, avea, în momentul în care a fost ucisă, o alcoolemie de 2,3 grame la mie. De asemenea, analizele au arătat că şi Cristina Verona băuse în ziua în care şi-ar fi ucis mama. Ea avea o alcoolemie de 0,85 grame la mie.
“După 0,8 grame la mie persoana este în stare de ebrietate iar între 2 şi 3 la mie, în comă alcoolică, în funcţie şi de fizicul persoanei în cauză dar şi de alţi factori - cât a mâncat, de exemplu”, a explicat pentru Evenimentul Zilei unul dintre legişti. Potrivit unor surse medico legale, citate de Mediafax, examenele toxicologice nu au relevat prezenţa de droguri sau de alte substanţe ilegale.
Verdictul procurorilor: crimă şi sinucidere
Cristina Verona (44 de ani) şi mama acesteia, Elena Pârvulescu (77 de ani), au fost găsite moarte pe data de 5 iulie, în apartamentul fostei jurnaliste din Cartierul Primăverii. Concluziile legiştilor au fost că Elena Pârvulescu a murit “în urma unei asfixii mecanice prin obturarea orificiului oro-nazal şi prin comprimare toracică”, iar fosta jurnalistă a murit “prin asfixie prin spânzurare”.
Anchetatorii au declarat, atunci, că, cel mai probabil, Cristina Verona şi-a ucis mama după ce i-a pus o pernă pe faţă. Apoi, ea s-ar fi sinucis spânzurându-se de un calorifer în baia locuinţei. În apartamentul în care locuiau cele două femei nu au fost găsite urme de răvăşire şi de efracţie ceea ce ar exclude varianta unei crime. Mai mult, uşa de acces era încuiată din interior, susţin procurorii.