Câteva sute de iubitori ai fotbalului românesc s-au strâns, în această după-amiază, la Târgu Mureş, pentru a urmări partida din prima etapă a Ligii I dintre FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş, încheiată cu victoria primilor, scor 2-1, printr-un gol marcat în ultimul minut. Sursa: AGERPRES
"Stegarii" au deschis scorul prin Chipciu, însă Pârvulescu a egalat în finalul primei reprize, după o acţiune frumoasă în careul braşovenilor. Golul decisiv a fost marcat în ultimul minut de joc, de Distefano, care aduce trei puncte importante pentru gazde.
Braşovenii au avut terenul suspendat din cauza unor incidente petrecute în semifinalele Cupei României de anul trecut. De cealaltă parte, Gaz Metan Mediaş a fost la cel de-al treilea meci al sezonului, după "dubla" întâlnire cu finlandezii de la KuPS (0-1 în deplasare şi 2-0 pe teren propriu) în turul doi preliminar al Ligii Europa. Joi, "găzarii" vor juca la Mainz, în turul trei al competiţiei continentale.
FC BRAŞOV - GAZ METAN MEDIAŞ 2-1
Au marcat: Chipciu (31), Distefano (90) - Pârvulescu (41)
FC BRAŞOV: Felgueiras - Madeira, Cr. Munteanu, Majernik, C. Ionescu - Toloza - Chipciu, Cristescu, Stângă, Distefano - Hadnagy. Antrenor: Daniel Isăilă
GAZ METAN: Pleşca - Zaharia, Hoban, Akaky, Buzean - Todea, Nicandro - Al. Munteanu, C. Petre, Pârvulescu - Bawab. Antrenor: Cristi Pustai