Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şedinţă de Consiliul Local Municipal la Medgidia. Vezi ce proiecte au fost votate

Publicat in Ziua Constanta, marți 26 iulie 2011 ·

Ieri a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia, şedinţă ce a avut pe ordinea de zi 6 puncte. Toate proiectele de hotărâre au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise. La primul punct s-a aprobat execuţia bugetului local pe trimestrul II al anului 2011 al municipiului Medgidia, execuţie întocmită pe două secţiuni -de funcţionare şi de dezvoltare. La următoarele puncte s-a votat aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Primăriei Medgidia, respectiv aprobarea modificării organigramei şi a statului de funcţii ale Spitalului Municipal Medgidia. Consilierii locali au mai aprobat şi participarea la ,,Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului pentru împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor" precum şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate, ,,Reconstrucţia ecologică prin împădurire a perimetrului de ameliorare - Consiliul Local Municipiul Medgidia, judeţ Constanţa. Împădurirea se înscrie în programul naţional de creştere a suprafeţei acoperită cu vegetaţie forestieră şi aplicarea unor măsuri integrate de combatere a secetei, a deşertificării şi degradării prin eroziune a terenurilor. Împădurirea perimetrului de ameliorare Medgidia se face prin grija Administraţiei Fondului de Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti. La punctul 5 s-a admis proiectul de hotărâre privind completarea H.C.L. nr. 38/2011 privind aprobarea listei bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate precum şi stabilirea limitei veniturilor potenţiale provenite din valorificarea bunurilor ce depăşesc cantitativ categoria de bunuri considerate de strictă necesitate pentru nevoile unei familii.

La ultimul punct s-a votat proiectul de hotărâre de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 857. Dronele ruşilor, doborâte de ucraineni peste noapte / Nou ajutor american / Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 28 minute
UPDATE Atac în timpul nopţii cu 10 drone ruseşti distruse de antiaeriene ucrainene Rusia a atacat Ucraina cu 10 drone de atac Shahed-131/136 pe care forţele de apărare aeriană ale Kievului le-au distrus. Acest lucru a fost raportat de Forţele Aerien

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum o ora
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum 2 ore
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 3 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°