Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL îl menajează pe Viktor Orban

Publicat in Jurnalul, marți 26 iulie 2011 ·

Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional Declaraţia premierului maghiar, Viktor Orban, cum că nu a sosit încă momentul ca Budapesta să-şi spună cuvântul despre reorganizarea administrativă a României a provocat ceva "iritare" în rândul liderilor PDL, nu suficientă pentru a-i răspunde acestuia.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu (foto), a declarat ieri că "a existat în BPN o anume iritare în legătură cu implicarea unor înalţi oficiali maghiari în chestiuni care ţin de administrarea treburilor Ro­mâniei", dar că relaţiile dintre cele două ţări sunt "excelente". "Suntem împreună în UE, avem foarte multe proiecte comune, relaţiile dintre cele două ţări sunt exelente, doar din când în când constat că, la taberele de vară de la Tuşnad, în general, apar stridenţe care aduc aminte de mesaje politice din trecut, care adaugă tensiune", a precizat Voinescu. "Din punctul nostru de vedere, în legătură cu organizarea administrativ-teritorială putem să vorbim noi, experţi străini, dar reorganizarea adminsitra­tiv-teritorială a României este o ches­tiune a statului român, punct. Nu cerem aprobare pentru aşa ceva de la nimeni, nu cerem nici îngăduinţă pentru aşa ceva. În momentul în care statul român decide că pentru dezvoltarea naţiunii române e bine să schimbăm organizarea României, o vom face", a adăugat liderul PDL. El a mai spus că partidul său este foarte pre­ocupat de descentralizare, de acor­darea autonomiei administrative tuturor unităţilor administra­tiv-te­ritoriale din România, dar principiul în le­gă­tură cu autonomia este următorul: "Câtă autonomie la Caracal, atâta autonomie la Odorheiu Secuiesc". Mai împăciuitor, ministrul de Ex­terne, Teodor Baconschi, a declarat, într-un interviu pentru un cotidian financiar, că nimeni nu îşi permite astăzi să provoace iresponsabil tensiuni interetnice sau pe plan bilateral. "De fiecare dată, şi pe toate aceste t

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 35 minute
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 5 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°