Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte zile pentru salvarea SUA

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 ·

Preşedintele SUA a organizat o conferinţă de presă pentru a-i atrage pe cetăţeni de partea sa în disputa privind datoria publică. Fondul Monetar Internaţional a avertizat Washingtonul că trebuie să majoreze rapid plafonul de îndatorare pentru a proteja economia mondială.

Un eşec în negocierile dintre democraţi şi republicani privind creşterea plafonului de îndatorare sau o retrogradare din partea agenţiilor de credit ar avea „repercusiuni semnificative la nivel global, dat fiind rolul central al obligaţiunilor Trezoreriei americane pe pieţele financiare mondiale", se arată într-un raport al FMI.

Ar fi o situaţie inedită pentru SUA şi „nimeni nu ştie cu adevărat care vor fi efectele", a declarat Rodrigo Valdes, consilier la FMI, citat de „The Wall Street Journal". Potrivit Fondului, mai mulţi oficiali străini şi-au exprimat temerile că astfel de scenarii ar putea duce „la o deteriorare rapidă a condiţiilor financiare globale, a fluxului de capital şi a valorii dolarului".

Cele trei agenţii de evaluare, Moody's, Standard & Poor's şi Fitch, au ameninţat cu retrogradarea ratingului de ţară al SUA. Mai mult, Standard & Poor's a precizat că va scădea calificativul dacă reducerile bugetare nu vor fi semnificative, chiar dacă se ajunge la un acord pentru ridicarea plafonului până la 2 august.

Duel televizat

„Poporul american a votat pentru o guvernare împărţită, dar nu a votat pentru un guvern disfuncţional. De aceea vă cer să vă faceţi auziţi. Dacă vreţi o abordare echilibrată în ceea ce priveşte reducerea deficitului, faceţi cunoscut acest lucru membrilor Congresului. Trimiteţi-le un mesaj", a declarat Barack Obama, în cadrul unui discurs televizat la o oră de vârf.

Coincidenţă sau nu, la puţin timp după discurs, pagina de web a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, şi cea a lui Michele Bachmann, c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel CIOLACU îi dă replica Mariei Zaharova: Nu o sa mint de dragul Rusiei / „Limba moldovenească a fost o INVENȚIE a Rusiei”

Gandul acum o ora
„Nu o să mint de dragul Rusiei!” Este reacția premierului Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la afirmațiile ministerului rus de Externe, care transmite că declarațiile sale cu privire la cetățenii din Moldova ar fi prov

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°