Fuga de căldură la vecinii bulgari poate îndeplini două condiţii esenţiale, distanţa şi preţul. Sute de de tulceni aleg Nisipurile de Aur în locul frumoaselor plaje din Deltă sau de pe litoralul românesc. Dacă iniţial doar preţul la all inclusive făcea diferenţa, la faţa locului te convingi că nu doar banii contează.
Vremea mirajului meselor încărcate cu de toate de pe care românii îşi umpleau cu vârf câte două trei farfurii a început să cam apună, iar Bulgaria a devenit deja o destinaţie clasică pentru cei care prefer liniştea, curăţenia dar şi comoditatea unei destinaţii destul de facil de accesat. Chiar şi pentru tulceni tradiţionalele sfârşituri de săptămână petrecute pe litoralul românesc, la Mamaia, Neptun sau Costineşti, s-au transformat încet încet în vizite la vecinii bulgari, factorul decisiv fiind totuşi costurile mult mai mici.
Click pe imagine pentru fotogalerie!
Practic pe lângă obişnuitul drum de Constanţa, de 110 kilometri, în calea spre plajele bulgăreşti se mai aşează cei 54 de kilometri de drum ca-n palmă până la Vama Veche. Dacă nu ai uitat acasă paşaportul sau cartea de identitate, plus actele maşinii, şi vrei nu vrei, eşti de accord să dai cei 25 de lei pentru bunăstarea drumurilor bulgăreşti, pe rovinieta, minim pentru o săptămâna, nici nu îţi dai seama când ai părăsit deja România. De fapt îţi dai seama pe prima porţiune de drum, una cu multe gropi şi denivelări, care se mai atenuează apoi după ce ai trecut de zona primului oraş de după graniţă, Kavarna. Ca turist iubitor de plajă, nisip şi mare, laşi pe stânga mirajul Reginei Maria de la Balcic şi străbaţi cu atenţie la radare cei 92 de kilometri până la Nisipurile de Aur. Citiți în Adevărul de Tulcea cum e vacanța la bulgari!