Ştiţi ce n-avem noi şi ne trebuie neapărat? Asociaţii de dezvoltare urbană puternice. Ne-ar trebui astfel de organizaţii care să stea cu ochii pe primării şi să le evalueze proiectele şi lucrările şi, mai ales, să stea cu ochii pe risipă. Noi oengiştii ne îngrămădim cu toţii să facem acest lucru la nivel central, uitând de fapt că participarea publică contează cu adevărat la nivel local, acolo unde se află proiectele concrete şi care au nevoie de si de câini de pază (wachdog).

La nivelul Bucureştiului avem câteva organizaţii, dar, să-mi fie iertat, sunt slabe şi acţionează pompieristic aşa cum au făcut-o cu demolările ilegale ale lui Oprescu. Avem nevoie de organizaţii care să verifice sistematic proiectele de lucrări ale administraţiilor de sector cât şi ale Primăriei Generale. Şi să fiu mai concret, să dau un exemplu: cu o ciclicitate anuală sau la fiecare doi ani, arterele principale ale cartierului Drumul Taberei sunt asfaltate fără să fie nevoie! Adică de dimineaţă circuli cu maşina pe un drum ireproşabil, fără o crăpătură sau denivelare, după amiază apar pe trotuare şi în parcări utilaje de râcâit şi asfaltat şi în vreo două luni (sau mai repede) se reasfaltează aiurea cativa kilometrii de drum fără probleme. De aici: risipă, trafic incomod, poluare s.a.m.d. E mai usor sa faci asta decat sa intri printre blocuri, unde sunt gropile si hârtoapele, unde lucrarile sunt mai grele, unde sunt canalizari, parcari, etc. Încă un exemplu: „normele europene” ne spun că un oraş european care se respectă trebuie să aibă benzi pentru bicicliști, cu toate avantajele ecologice ce decurg de aici. O simbioză perfectă a formelor fără fond nu putea fi ilustrată mai bine în altă parte decât în ţara în care apărut o teorie a acestor forme fără fond. Lucrurile stau cam aşa: o primărie ia decizia să tragă benzi pentru biciclişti. Probabil fără vreun studiu de fezabilitate şi