Acţiunile listate la bursele din Europa au scăzut ieri, după ce societăţi precum BP Plc sau UBS AG au raportat profituri inferioare aşteptărilor.
Titlurile BP, a doua companie petrolieră din Europa, au coborât cu 2%, la 466,05 pence. Acesta a fost cel mai important declin din ultimele două luni.
Acţiunile "Total" SA, a treia societate petrolieră de pe continent, au scăzut cu 0,5%, la 39,08 euro.
Acţiunile UBS, ca mai mare bancă din Elveţia, s-au depreciat cu 3%, la 13,48 franci. În schimb, acţiunile "Credit Suisse Group" AG, a doua bancă elveţiană, au crescut cu 0,1%, la 29,67 franci. Acţiunile "Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, au scăzut cu 1,4%, la 35,79 euro, iar cele ale "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă franceză, cu 0,7%, la 46,40 euro. Titlurile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, au consemnat un declin de 3,5%, la 4,94 euro.
Titlurile "STMicroelectronics" NV, cel mai mare producător de semiconductori din Europa, au pierdut 11%, ajungând la 5,72 euro. Scăderea este cea mai mare din 2001 până în prezent şi a fost determinată de faptul că directorul executiv al companiei, Carlo Bozotti, a declarat că vom asista la o "corecţie" a vânzărilor şi marjelor brute de profit în trimestrul al treilea, din cauza dificultăţilor cu care se confruntă clientul său "Nokia" Oyj.
Acţiunile "Nokia", cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, s-au apreciat cu 0,2%, ajungând la 4,01 euro.
Titlurile "Norsk Hydro" ASA, al treilea producător de aluminiu din Europa, au urcat cu 2,5%, la 39,91 coroane norvegiene. Compania a raportat, pentru trimestrul al doilea, un câştig net de 1,41 miliarde coroane (263 milioane de dolari), depăşind estimările analiştilor: 1,07 miliarde coroane.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,1%, la 5.929,42 puncte, CAC 40 al celei din Paris a scăzut cu 0,7