Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacienţii de la Spitalul Judeţean sunt chinuiţi printre spitale pentru o tomografie. Responsabilii pentru întreţinerea aparatului se spală pe mâini

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 ·

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova dau vina unii pe alţii, după ce Computerul Tomograf (CT) s-a stricat zilele trecute. Doctorii spun că au depus referate la conducerea unităţii pentru ca aparatul să fie reparat.

Doctorii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă susţin că au anunţat conducerea unităţii de problemele care au apărut în ultimele zile la CT. "Am depus referate la direcţia spitalului. Aparatul nu funcţionează nici astăzi. Pentru tomografii, trimitem pacienţii la o clinică privată", a declarat medicul Constantin Cristian, din cadrul Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova. Managerul spitalului spune că responsabili pentru întreţinerea aparatului sunt de la un alt serviciu din cadrul instituţiei. "E problema celor care se ocupă de reparaţii, noi ne-am făcut datoria şi am alocat banii necesari. Asta e situaţia!", a afirmat conferenţiar doctor Florin Petrescu (foto jos), managerul spitalului.

În această dimineaţă, angajaţii Serviciului Tehnic au spus că nu ştiau de problemele care au apărut la CT. "Nu ştiam că s-a stricat, nu am fost anunţaţi. Dar oricum nu puteam face nimic, pentru că nu s-au încheiat licitaţiile pentru firma care asigură service-ul tomografului", a spus în această dimineaţă subinginerul Marian Velişcoiu, care îl înlocuişte în perioada concediului pe şeful Serviciului Tehnic.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

Accident în Bucureşti între un autoturism şi un microbuz. 12 oameni, la spital

Mediafax acum 43 minute
Un accident cu 12 persoane rănite a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în Piaţa Unirii din Bucureşti. Un autoturism şi un microbuz cu cetăţeni nepalezi s-au ciocnit.

Examenul naţional de bacalaureat începe azi cu evaluarea competenţelor orale

Mediafax acum 43 minute
Probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie. Probele se vor desfăşura după următorul calendar: 17 - 19 iunie: Evaluarea competenţ

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

România debutează cu Ucraina, luni, la Euro-2024. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen

News.ro acum o ora
Naţionala de fotbal a României debutează, luni, la Campionatul European de fotbal, urmând să întâlnească selecţionata Ucrainei. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen, în grupa E. Tricolorii au disputat 6 meciuri contra vecinilor, cu 3 victorii

Armata israeliană avertizează cu o escaladare după intensificarea tirurilor de artilerie ale Hezbollah. „Ar putea avea consecinţe dezastruoase”

Ziare.com acum 23 minute
Armata israeliană a avertizat duminică, 16 iunie, că intensificarea tirurilor de artilerie din partea Hezbollahului libanez împotriva Israelului ar putea declanşa o escaladare periculoasă, relatează AFP. Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armate

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Anglia învinge cu moţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum 13 minute
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Căldura sufocantă face victime în Grecia Trei turişti găsiţi morţi într-o săptămână, două franţuzoaice dispărute

Mediafax acum 30 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula grecească Corfu. În total, trei turişti străini au fost găsiţi morţi în Grecia, în decurs de o săptămână. Toţi au fost prinşi în capcana căldurii sufocante.

Avertisment al Salvamont Braşov: Ciobanii au început să ducă oile la vale / Recomandăm turiştilor să se deplaseze cu precauţie şi să evite stânele şi zonele cu câini agresivi

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov avertizează turiştii asupra pericolului câinilor agresivi care însoţesc turmele de oi şi le cer să evite stânele şi zonele cu câini agresivi. ”Astăzi, salvatorii montani din cadrul formaţiei Salvamont Victoria a Serviciului

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°