Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj de opinie Mazăre, Chiru, PNL- care peneleu'?!

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 27 iulie 2011 ·

Am intrat în linie dreaptă pentru alegerile locale. Ce e val, ca valu' trece, spune o vorbă din bătrâni, iar cum ne-a izbit 2011, aşa ne va lovi în plin şi 2012.

Vin alegerile, iar noi, ca orice român care se respectă, aşteptăm nu să ne facem viaţa mai bună, ci să primim ceva moca. Un mic, o bere, o alună, o măslină, orice e gratis e binevenit. Probabil că, prinşi în cotidianul în care singura constantă sunt lipsurile, chiar ne doare „la bască" de cine va veni la primărie sau la Consiliul Judeţean (dacă această instituţie va mai exista). Cu toate acestea, din nou, ca orice român care se respectă, şi constănţeanul îşi dă cu părerea despre cei care şi-au anunţat măcar dorinţa, dacă nu şi intenţia de a candida, despre partidele din care aceştia fac parte sau, măcar, despre ei, ca entităţi în afara sferei politice. Iar noi, cei care vrând, nevrând, trebuie să îi suportăm zilnic pe actorii din politică (politicieni este un cuvânt prea mare pentru cei mai mulţi dintre ei), nu facem decât să ne amuzăm copios şi să tragem o singură concluzie: orice electorat are candidaţii pe care îi merită. Sau, dacă vreţi, candidaţii au un electorat pe măsură.

Abia ieşiţi din febra bacului, cei care formează „generaţia de aur" a României nu au în cap decât ţâţe, cluburi, silicoane, bumţi, bumţi, Daniela Crudu şi Salam. Poate nici nu-s de condamnat, ţinând cont de faptul că, de la matinal până la show-ul lui Capatos, nici nu li se mai oferă altceva, în afară de politică (pe care nu o înţeleg, nici n-ar avea de ce) sau de accidente (în care, de multe ori, victime/făptuitori sunt prietenii lor) ori violuri, crime, jafuri din ce în ce mai... armate. Numai cu exemple „pozitive" în cap, tineretul Constanţei se va duce la vot. Pentru prima dată în viaţă. Şi pe cine va alege?! „Mazăre este şmecher, are ce vrea el, se plimbă prin toată lumea, are gagici bune, maşini mişto". Şi cam

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 32 minute
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum o ora
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 3 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum o ora
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 2 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

25°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°