Presedintele Filialei Timis a Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD) e mahnit ca Dan Diaconescu nu i-a acceptat ideea de a face in Timisoara un post de televiziune. OTV Banat ar fi avut emisiuni serioase, "nu gen Elodia Ghinescu", ar fi scos in vileag" afacerile necurate din Edenul calpuzanilor si al ciocoiilor inavutiti peste noapte", sustine acesta.
Pe Vasile Caprea, presedintele Filialei Timis PP-DD, de mai multa vreme il bantuie dorinta de-a face un post de televiziune in Timisoara, dorinta pe care a spus-o deschis, cu voce tare, in recenta conferinta de presa tinuta la sediul Filialei PP-DD din Timisoara.
Conform afirmatiei sale, odata inregimentat in "armata populara" a partidului lui Dan Diaconescu, Vasile Caprea spera sa-si vada ideea realizata si visul implinit. Televiziunea infiintata de el, cu denumirea OTV Banat, ar fi practicat o grila de emisiuni serioase si nu gen "Elodia Ghinescu". Mai mult, OTV Banat ar fi realizat o serie de anchete, "dezvaluind aspecte interesante, spectaculoase, din Edenul calpuzanilor si ciocoiilor inavutiti peste noapte".
Partidul lui Diaconescu, a mai afirmat Caprea, are in Timis un numar de 3.000 de membrii. Prin infiintarea OTV Banat numarul acesta ar fi crescut si partidul castiga sigur alegerile. Dar cine sa-l ia in seama pe Vasile Caprea? Poate membrii partidului din Timis pe care ii pastoreste, nu si presedintele partidului Dan Diaconescu.
Vasile Caprea zice ca s-a dus la Bucuresti: "Am vorbit cu Dan si m-am dezumflat cand mi-a spus ca nu se poate face post de televiziune OTVBanat in Timisoara". Dezamagit de acest lucru, omul s-a intors la Timisoara si a tras o conferinta de presa, varsandu-si oful.
Infiintarea Partidului Poporului - Dan Diaconescu in judetul Timis are si o latura... comica. Membrii fondatori au gasit de cuviinta sa se intalneasca la un re