La intrarea în Suceava, dinspre Fălticeni, sute de oameni vin să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Atestat documentar în 1512, lăcaşul de cult pare să fie legătura directă dintre oameni şi divinitate. Astfel nu s-ar explica de ce fie vară, fie iarnă, zeci de credincioşi urcă zilnic dealul în genunchi.

Tuşa Maria are 81 de ani şi se plânge că o dor oasele, că abia se mai mişcă şi că mâna stângă îi amorţeşte când plouă. Dar suferinţa trupească îi dispare, parcă picioarele i se mişcă uşor pe măsură ce se apropie de dealul pe care, de 500 de ani, Mănăstirea Hagigadar a închis între ziduri milioane de dorinţe, speranţe.

Aici nu există zi în care un credincios să nu îndeplinească ritualul dureros care precede faima locului. Ajunsă la baza dealului Hagigadar, Tuşa Maria se apleacă cu o uşurinţă de invidiat, iar durerea din oase îi mai smulge un ultim icnet când se aşează în genunchi. Îşi face cruce de trei ori şi începe să urce panta abruptă în vârful căruia o aşteaptă poarta „dorinţelor împlinite“. Din când în când, se opreşte, îşi împreunează mîinile a rugăciune, iar mişcarea buzelor trădează că femeia are o suferinţă mai mare decât măcinarea oaselor.

Nu mai ştie nimic de fiul ei

„Fiul meu a plecat de 12 ani în Italia şi nu mai ştiu nimic de el. Sper să fie sănătos şi să-l mai văd o dată înainte de a închide ochii“, avea să ne spună bătrâna, după două ore, pentru ce a venit la Hagigadar. Femeia nu e singură. În curte, alte zeci de persoane îşi zdrelesc genunchii înconjurând biserica de trei ori înainte de a păşi în interior. În biserică îi aşteaptă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, a cărei atingere este balsam pentru suflet.

Bănuţi lăsaţi drept „plată“

În urmă cu câteva zile, în jur de o sută de persoane, tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi formaseră un cordon de trupuri