Ca şi în cazul culturilor de soia modificată genetic, pe care România nu mai are voie să le menţină, însă are voie, şi e chiar încurajată să importe masiv din alte state europene şrot de soia modificată genetic, culturile de plante tehnice au fost decimate de proceduri funcţionăreşti aberante şi politici europene în spatele cărora se ascundeau de fapt interese economice. Deşi în Timiş, la Staţiunea de Cercetare Lovrin s-au dezvoltat nişte soiuri de cânepă extrem de performante, ele nu au putut fi cultivate pe suprafeţe mari din cauza controalelor abuzive şi a hăţişului birocratic cu care au fost confruntaţi producătorii.
O cultură muribundă
După ce, în perioada interbelică şi apoi în perioada comunistă, până în 1989, România a fost una dintre ţările europene cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu plante tehnice (în special, in şi cânepă), aceste culturi fiind extrem de profitabile, produsele româneşti obţinute din aceste plante fiind exportate în întreaga lume, în prezent, în România, aceste tipuri de culturi au ajuns să fie o raritate. Zeci de ani investiţi în cercetare şi ameliorare de producţie în acest domeniu s-au dus pe apa sâmbetei, ca şi fondurile investite de industria antedecembristă în utilarea fabricilor şi combinatelor de prelucrare a plantelor tehnice.
Isteriile legate de culturile de “cannabis” (deşi cânepa românească nu are nicio legătură cu cea indiană, având un conţinut psihotrop infim, de mai puţin de 0,2%) i-a determinat pe tot mai mulţi producători să renunţe şi să profileze spre alte culturi, pentru care nu aveau nevoie de zeci de autorizaţii, iar recoltarea se făcea fără “mascaţii” Poliţiei.
Suprafaţa cultivată în România cu cânepă şi in s-a redus considerabil, de la 70.000 de hectare înainte de 1989 la câteva sute în prezent. Aceasta deşi ţări cu tradiţie în cultivarea acestor plante, cum ar fi R
