Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presupusul violator din Vâlcele rămâne în arest

Publicat in Ziua Constanta, joi 28 iulie 2011 ·

Daniel Petrică Gigia, de aproape 40 de ani, din localitatea Vâlcele, bănuit că şi-ar fi violat fiica în repetate rânduri rămâne în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Poliţiei Constanţa. Decizia aparţine magistraţilor din cadrul Tribunalului Constanţa, care au respins recursul individului formulat împotriva hotărârii Judecătoriei Mangalia. Pe data de 22 iulie 2011, judecătorii mangalioţi au admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului Daniel Petrică Gigia, pentru o perioadă de 20 de zile începând cu data de 22.07.2011, ora 23.15 până la data de 10.08.2011. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în formă continuată şi incest în formă continuată. Daniel Petrică Gigia, de aproape 40 de ani, din localitatea Vâlcele, bănuit că şi-ar fi violat fiica în repetate rânduri rămâne în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Poliţiei Constanţa. Decizia aparţine magistraţilor din cadrul Tribunalului Constanţa, care au respins recursul individului formulat împotriva hotărârii Judecătoriei Mangalia. Pe data de 22 iulie 2011, judecătorii mangalioţi au admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului Daniel Petrică Gigia, pentru o perioadă de 20 de zile începând cu data de 22.07.2011, ora 23.15 până la data de 10.08.2011. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în formă continuată şi incest în formă continuată.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 22 minute
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, chemat la ordine pentru afirmaţii despre Hamas

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a calificat drept "praf în ochi" ideea potrivit căreia organizaţia Hamas, împotriva căreia Israelul luptă în Gaza, ar putea fi "eliminată", ceea ce a provocat o chemare aproape imediată la ord

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum o ora
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum 52 minute
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum o ora
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Prognoza meteo pentru Constanța, 20 iunie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Prognoza meteo pentru Constanța, joi, 20 iunie 2024, indică o zi în mare parte înnorată, cu o temperatură maximă de 31°C. Deși cerul va fi acoperit de nori pe parcursul zilei, precipitațiile vor fi inexistente, cu o probabilitate de 0%. Umiditatea v

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 2 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Euro 2024. Scoţia rămâne în viaţă cu o remiză 1-1 cu Elveţia

Mediafax acum 44 minute
Dornică să se revanşeze pentru eşecul cu 5-1 în faţa Germaniei, Scoţia a fost încurajată de mii de fani şi a avut un start perfect, când şutul lui Scott McTominay din minutul 13 a fost deviat în poartă de fundaşul elveţian Fabian Schar. Avantajul a

Mersul pe jos de trei ori pe săptămână "aproape înjumătăţeşte" reapariţia durerilor lombare - studiu

News.ro acum 2 ore
Mersul pe jos de trei ori pe săptămână pentru a calma durerile de spate reduce aproape la jumătate riscul de reapariţie a acestora, potrivit primului studiu de acest gen. Aproximativ 800 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de dureri lom

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

23°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°