Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câte minuni mai fac şi fructele

Publicat in Jurnalul, joi 28 iulie 2011 ·

Că "un măr pe zi ţine doctorul departe" ştim cu toţii, dar că pentru efectul maxim coaja este la fel de importantă ca şi miezul se ştie mai puţin. Mulţi recomandă în mod expres descojirea merelor şi a altor fructe, argumentând că în coji se strâng "toxinele" din mediu şi din chimicalele cu care sunt tratate aceste vegetale şi că balonarea şi durerile de stomac sunt provocate chiar de coji. Un miez de adevăr există în aceste precauţii, dar este vorba în special despre organismele mai sensibile la procesele de fermentare.

Cu toate acestea, atuul pe care îl are coaja merelor este acidul ursolic, un compus bio cu proprietăţi dintre cele mai benefice pentru organismul uman, ajutând la regenerarea şi restructurarea fibrelor de colagen şi astfel la regenerarea pielii. Acidul ursolic combate şi reumatismul, guta, are efecte diuretice şi sudorifice, iar potrivit celor mai recente cercetări, are şi efecte antitumorale. Susţine şi creşterea masei musculare, reduce colesterolul şi ţine sub control nivelul zahărului din sânge. Aşa că mâncaţi merele cu tot cu coajă. Coaja merelor poate fi folosită şi ca "ceară de pantofi". Bombeul frecat cu puţină coajă de mere străluceşte ca după lustruirea profesionistă.

Şi piersica este un "superfruct". Bogată în potasiu şi în vitamina A, revitalizează şi hidratează pielea. Cine mănâncă piersici cu coajă bene­ficiază de un sistem imunitar mai bun, scapă mai repede de toxine, are o piele sănătoasă şi îşi protejează mai bine ochii de cataractă. Piersica reduce riscul de apariţie a cancerului, artritei şi bolilor cardiovasculare. În afară de pulpa fructului, şi coaja piersicii poate fi folosită în tratamentele cosmetice. Coaja de piersică pre­să­ra­tă cu un pic de zahăr (eventual sirop de zahăr preparat în casă) pe partea ce s-a desprins de pe fruct este un excelent tratament de lifting. Se masează uşor cu coaja astfel preg

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata americană a distrus în Yemen mai multe radare ale rebelilor houthi

Ziare.com acum 11 minute
SUA a anunţat vineri seară, 14 iunie, că a distrus în Yemen 7 radare care permiteau rebelilor houthi să vizeze nave, într-un moment în care aceşti rebeli îşi intensifică atacurile asupra traficului maritim din Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 7 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 12 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 9 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 8 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 11 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 8 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°