BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a acordat anul trecut salarii brute totale de 1,7 mil. euro unui grup de şapte persoane din conducere sau cu contribuţii deosebite la business, ceea ce ar reprezenta, în medie, un salariu de 240.000 de euro pe an şi 20.000 de euro pe lună.
Bonusurile de performanţă încasate de cele şapte persoane pentru anul trecut au depăşit 1,2 mil. euro, astfel că remuneraţiile totale ale respectivilor membri din conducere au ajuns la aproape 3 mil. euro, potrivit informaţiilor publicate de bancă.
Acestea sunt primele informaţii detaliate privind schema de bonusare dintr-o bancă de top. În România, salariile nete ale şefilor de bănci sunt cuprinse între 10.000 şi 30.000 de euro pe lună la care se adaugă bonusurile, potrivit informaţiilor disponibile, citate de zf.ro.
BNR a decis că bonusurile pentru bancheri trebuie să fie legate de performanţe şi să fie reduse plăţile în numerar. BNR obligă băncile să amâne cu 3-5 ani plata a minimum 40% din remuneraţiile variabile, iar minimum 50% din bonusuri trebuie să fie acordate în acţiuni ale instituţiei sau alte instrumente, conform unui regulament care a intrat în vigoare la sfârşitul anului trecut.
BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a acordat anul trecut salarii brute totale de 1,7 mil. euro unui grup de şapte persoane din conducere sau cu contribuţii deosebite la business, ceea ce ar reprezenta, în medie, un salariu de 240.000 de euro pe an şi 20.000 de euro pe lună.
Bonusurile de performanţă încasate de cele şapte persoane pentru anul trecut au depăşit 1,2 mil. euro, astfel că remuneraţiile totale ale respectivilor membri din conducere au ajuns la aproape 3 mil. euro, potrivit informaţiilor publicate de bancă.
Acestea sunt primele informaţii detaliate privind schema de bonusare dintr-o bancă de top. În România, salariile nete ale şefilor de bănci sun