Fiziologul roman Nicolae Paulescu descopera in 1916 pancreanina - insulina - dupa 30 de ani de cercetari in laborator. Din cauza Primului Razboi Mondial, a fost constrans sa intrerupa cercetarile, in perioada 1916-1918, cand Bucurestiul era ocupat de catre nemti.
Pe 10 aprilie 1922 a obtinut brevetul de inventie acordat de Ministerul Comertului si Industriei din Romania. Modelul experimental folosit de Paulescu a fost urmatorul: dupa anestezia cainelui cu cloroform se extirpa pancreasul, tesutul pancreatic era maruntit si amestecat cu apa distilata, apoi pus la gheata 24 de ore, lichidul rezultat era strecurat prin muselina si se adauga o cantitate mica de sare.
Animalul era adormit din nou, se recolta o proba de sange si apoi se injecta lent filtratul de tesut pancreatic printr-o canula introdusa in vena jugulara externa. Probe de sange erau obtinute prin punctia arterei carotide, iar probe de urina printr-un sondaj vezical.
Descoperirea sa, bazata pe noua experimente, o publica cu lux de amanunte (26 de pagini) in "Comptes Rendus Hebdomadaires des Seances et Memoires de la Societe de Biologie et de ses Filiales" (23 iulie 1921, Paris).
Drept urmare...
La reuniunea anuala a Societatii Americane de Fiziologie, care a avut loc in New Haven, Connecticut, in timpul sarbatorilor de Craciun din 1921, medicul militar Frederick Grant Banting (30 de ani) si biochimistul, Charles Herbert Best releva faptul ca au descoperit insulina, celebra pancreanina a lui Paulescu, dar sub o alta titulatura.
Banting a devenit extrem de interesat de diabetul zaharat dupa ce a citit un articol despre pancreas in presa medicala franceza. "Descoperirea" insulinei de catre acestia in doar trei luni, a avut un impact major in domeniul stiintei medicale a timpului.
Primul pacient tratat pe 11 ianuarie 1922 cu insul