Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vatmanul din tramvaiul groazei nu poate parasi inca Iasul

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 29 iulie 2011 ·

Cristian DiaconuMagistratii Judecatoriei Iasi au amanat din nou luarea unei decizii privind schimbarea masurii preventive a obligarii vatmanului Cristian Diaconu, implicat in groaznicul accident din Fundatie, de a nu parasi localitatea. Asta pentru ca dosarul cauzei nu a ajuns nici pana ieri pe masa judecatorilor. Acesta este retinut la Institutul National de Criminologie, pentru efectuarea celei de-a treia expertize in cazul tragediei de pe 21 martie. "Dosarul este in continuare la institut. Prin urmare, s-a acordat un nou termen de judecata. Magistratii nu pot delibera in lipsa dosarului si a tuturor probelor atasate la acesta", a declarat Anca Dragoi, avocata vatmanului Cristian Diaconu.

Noul termen de judecata a fost stabilit pentru 5 august. Vatmanul, care a fost gasit initial principalul vinovat al tragediei din Fundatie, a solicitat procurorilor sa poata parasi orasul pentru a avea posibilitatea sa-si viziteze parintii, aflati la 30 de kilometri de Iasi.

Pana acum, in cazul accidentului, au fost intocmite doua expertize tehnice. Prima a fost realizata de prof. univ. dr. ing. Radu Gaiginschi, de la Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi, iar a doua de expertul independent Dionisie Lefter. Aceasta din urma, de 1.500 de pagini, a fost luata in calcul de procurori dupa ce acestia au recuzat concluziile intocmite de prof. univ. dr. ing. Radu Gaiginschi. Conform concluziilor depuse de Dionisie Lefter, tramvaiul Be 8/8 implicat in accident a functionat normal atat in timpul accidentului, cat si la testele de dupa, efectuate pe Copou si in Canta. Intre timp, vatmanul Cristian Diaconu a fost mutat de sefii Regiei la un alt compartiment, respectiv cel de curatenie a mijloacelor de transport.

Cristian DiaconuMagistratii Judecatoriei Iasi au amanat din nou luarea unei decizii privind schimbarea masurii preventive a obligarii vatmanului Cristi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°