Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pleşu: Băsescu nu are simpatie pentru intelectuali

Publicat in Ziua Veche, vineri 29 iulie 2011 ·

Andrei Pleşu spune că “pragmatismul notoriu” l-a făcut pe Traian Băsescu să simtă că “dă foarte bine să fie înconjurat de intelectuali”, subliniind că e important de ştiut că preşedintele nu a făcut aceasta fiindcă ar iubi cultura şi pe intelectuali.

“Pragmatismul notoriu al preşedintelui l-a făcut să simtă rapid că dă foarte bine să fie înconjurat de intelectuali. Nu uita cum a câştigat el primele alegeri. Când a câştigat împotriva lui Năstase, intelectualii sunt cei care l-au votat şi, în general, micul procent de oameni care erau, în principiu, din categoria anti-Năstase, anti-Iliescu. Ăştia, în general, erau intelectuali. Atunci a apărut normal ca el să mizeze pe ăştia, deşi nu este sigur că e convingerea lui intimă că sunt utilizabili”, a declarat Andrei Pleşu, fost consilier prezidenţial, într-un interviu postat pe blogary.ro.

El a adăugat că, în opinia sa, Adriana Săftoiu, care a fost alături de şeful statului mai mulţi ani, a jucat un rol în a-i sugera că ar fi bine să fie “anturat de câteva nume care să aibă o anumită greutate”.

“Opţiunea lui şi criteriile lui au fost pragmatice, nu intelectuale, să nu ne facem iluzii. Deci cine îşi imaginează că el a spus: Mă, mie îmi trebuie nişte băieţi fini, oameni citiţi, iar atunci îi aleg pe cutare şi pe cutare… Nu! El a spus: Mie mi-ar trebui să ies pe scenă anturat de o echipă care să sune frumos la ureche, ceea ce a şi făcut, dar e important să ştim că n-a făcut-o fiindcă iubeşte cultura şi pe intelectuali. Experienţa mea personală cu el este că el nu are niciun fel de respect şi de simpatie umană pentru oamenii de carte. El, în sinea lui, are un hohot de râs când se gândeşte la băieţii ăştia”, a mai spus Pleşu.

De asemenea, fostul consilier l-a catalogat pe şeful statului ca fiind pragmatic şi inteligent.

Andrei Pleşu spune că “pragmatismul notoriu” l-a făcut pe Traian Băsescu să simt

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina 1-0, în Grupa E la EURO 2024. Nicuşor Stanciu deschide scorul cu un şut fabulos

Mediafax acum 19 minute
România debutează acum la EURO 2024 împotriva Ucrainei. Meciul a început la ora 16.00.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 3 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Cult religios pentru tortură. Copii obligați să stea în genunchi ore în șir în numele religiei

Adevarul acum o ora
Descinderi la o Fundație din Botoșani unde mai mulți copii ar fi fost exploatați prin muncă și obligați să ia parte la acțiuni religioase unde erau obligați să stea ore în șir în genunchi.

Simonis: Sistemul bicameral trebuie păstrat, iar rolul Senatului trebuie întărit

Mediafax acum 31 minute
„Ne aflăm astăzi într-un moment important pentru istoria noastră naţională, celebrând 160 de ani de la înfiinţarea Senatului României. Azi, privim cu respect la trecutul nostru şi suntem conştienţi de rolul esenţial pe care această instituţie l-a av

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 4 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 6 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°