Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo, ce dezastru!

Publicat in Adevarul, vineri 29 iulie 2011 ·

„Câinii“ s-au făcut de râs în faţa anonimilor de la Varazdin, 2-2, şi completează o lungă listă a rezultatelor ruşinoase în Europa. Accederea în play-off-ul Ligii Europa se complică. Returul din Croaţia e decisiv pentru roş-albi. Un eşec ar însemna eliminarea prematură din competiţiile internaţionale, dar şi colapsul financiar.

În „Ştefan cel Mare" circulă o vorbă: „I-am făcut mari şi pe ăştia!". Şi, într-adevăr, Dinamo s-a împiedicat de-a lungul timpului de tot felul de anonimi sau pescari, cum ar fi 17 Nentori sau Knattspyrnufelag. Acum a venit rândul celor de la Varazdin să devină „vedete".

Echipa abia a scăpat de retrogradare sezonul trecut, clasându-se pe locul 11, şi nu are niciun fel de performanţe în Europa. Varazdin a ajuns să joace în preliminarii contra roş-albilor după ce a disputat finala Cupei Croaţiei contra lui Dinamo Zagreb şi unde a fost zdrobită cu scorul de 8-2, în dublă manşă. Nici acum nu stă mai bine în clasament şi ocupă ultimul loc.

Conturile clubului sunt goale

În cazul unei eliminări premature, consecinţele pentru dinamovişti vor fi grave, mai ales că nu vor mai primi „subvenţiile" din partea UEFA. Acţionarii nu au bani nici măcar pentru plata utilităţilor.

Dinamo a acumulat datorii uriaşe la Clubul Sportiv, cel care administrează baza sportivă, restanţa fiind de un milion de euro, iar angajaţii sunt în urmă cu salariile pe câteva luni. Nici fotbaliştii nu sunt cu banii la zi. În ultima perioadă s-au achitat o parte din salarii, dar au fost sumele cuvenite pentru lunile de iarnă.

Fanii nu mai vin la stadion

În ultimul timp, suporterii dinamovişti au venit în număr mic la stadion, iar acum vor rata următoarele două meciuri de acasă, cu Pandurii şi Oţelul, după ce s-a decis disputarea acestor jocuri cu porţile închise din cauza torţelor aruncate în teren la partida cu T

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Forțele Navale Române au neutralizat două mine marine istorice, în Marea Neagră!

Ziua Constanta acum 2 ore
Structurile participante la Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24”, organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activități specifice pentru descoperirea și neutralizarea a două mine marine

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 29 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 46 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°