Aparitia noului minister insarcinat cu gestionarea fondurilor europene nu mai este o chetiune de "daca", ci de "cand", dupa cum a declarat chiar Traian Basescu. Iar acest "cand" va fi la inceputul sesiunii parlamentare.
Tot potrivit presedintelui, numele titularul acestui portofoliu a fost deja stabilit, insa nu dupa criterii romanesti, ci dupa cele ale Bruxelles-ului. Cel mai probabil, este vorba despre fostul comisar european, actual consilier prezidential, Leonard Orban.
Intre timp - timp pierdut nepermis pentru ca majortiatea nu se simte capabila sa-si mobilizeze parlamentarii intr-o sesiune extraordinara, desi miza de este de maxima importanta - autoritatile romane nu vor mai trimite facturi spre decontare la Bruxelles. Adica absorbtia fondurilor europene este practic sistata de chiar partea romana. De ce? Pentru ca dupa primul control, prin sondaj, facut de Buxelles a devenit clar ca aproape nu exista proiect care sa nu sufere de hibe majore la nivelul procedurilor de achizitii, daca nu cumva chiar de suspiciuni de frauda.
Prin sistarea trimiterii de facturi catre Bruxelles, partea romana recunoaste, de fapt, ca sistemul de achizitii publice este absolut falimentar si a fost penetrat integral de interese clientelare. Este un faliment mare cat Romania si incomensurabil de grav. Si pentru acest faliment sunt deopotriva vinovati cei care au viciat sistemul de achizitii publice, dar si cei care nu au intervenit.
Exista o Autoritate de Management pentru Programul Operational Regional obligata sa vegheze tocmai la corectitudinea procedurilor si contractelor pentru proiectele cu finantare europeana. Ce a pazit aceasta autoritate? Potrivit oficialilor de la Bruxelles nimic, caci ineficienta acestui organism a fost una dintre cauzele suspendarii fondurilor europene in programul Reggio, recent dispusa de Bruxelles.
@N