Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Selymes a fost demis de la Astra. Ion Nicolae: \"Îi dau afară pe toţi\"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 31 iulie 2011 ·

Tibor Selymes e primul antrenor demis în Liga I în actualul sezon! Tehnicianul a fost dat afară de la Astra după a doua înfrângere consecutivă. Astra a pierdut azi acasă cu 0-1 în faţa Voinţei Sibiu.

În finalul sezonului trecut, Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal Astra Ploieşti, anunţa că formaţia sa se va bate pentru titlu în anul următor.

Tibor Selymes, antrenorul echipei, era considerat de Nicolae un mic Mourinho.

Toate acestea au fost uitate astăzi, când Niculae l-a dat afară pe Tibor Selymes la finalul meciului pierdut acasă în faţa nou-promovatei Voinţa Sibiu.

După două etape, Astra nu are niciun punct.

"De mâine ne vom despărţi de toată lumea. Nu numai de Selymesi, ci de toată banca tehnică şi de o mare parte din jucători. O să mai stau noaptea asta să mă liniştesc, de mâine fac curăţeanie.

O mulţime de jucători de la Astra vor dispărea, începînd cu N'Doye, care nu ştie altceva decît să dea pase înapoi. Am făcut o mare greşeală cu el, locul lui e în liga a patra. La fel şi cu Goian, care s-ar putea întoarce la Dinamo mai devreme decît crede", a spus Ioan Niculae la DigiSport.

Patronul Astrei Ploieşti a mărturisit că va încerca să-l aducă la echipă pe Marius Şumudică, pe care l-a mai avut la echipă, dar l-a dat afară ca pe o măsea stricată.

"Şumudică e o variantă foarte bună. O să vorbesc cu el, dar mai caut şi pe altcineva. O să aduc jucători noi, pentru că sunt decepţionat de actualul lot. Goian e cu gura mare şi voia prime la orice meci. Nu-i e ruşine? La gol s-a aruncat pe jos! La fel şi Budescu sau Matei. Ăştia sunt oameni care nu vor reuşi nimic în viaţă", a mai spus Niculae.

Astra - Voinţa 0-1

Marcator (i): I. Popa (40)

Astra: C. Lungu - Mihalache, L. Goian, Miguel, Junior Morais - Strătilă, Takayuki Seto (B. Rusu '68), N'Doye, Ţigănaşu (Budescu '53) - Fatai (Tigo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum 38 minute
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 8.000 de alegători au votat în primele 14 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 1.400 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 51 minute
Aproape 8.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 14 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 1.400 de români au votat deja în Italia şi peste

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 19 minute
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Cod Galben de vreme rea la Constanța și Tulcea! Ce spun meteorologii

Ziua Constanta acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip COD GALBEN pentru intervalul 30 noiembrie, ora 10.00 – 01 decembrie, ora 20.00 Fenomene vizate și zone afectate sunt intensificări ale vântului în sudul țării, viscol în vestul Car

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum 58 minute
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Volkswagen respinge propunerile sindicatului de reducere a costurilor, conflictul de muncă se intensifică

News.ro acum 3 ore
Volkswagen, sub presiunea costurilor ridicate şi a concurenţei chineze, a respins vineri propunerile sindicatului de reducere a costurilor, cu doar câteva zile înaintea grevelor planificate, menite să evite închiderile de fabrici fără precedent, tra

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°