Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Guyana: Un avion cu 163 de persoane la bord s-a rupt in doua la aterizare, toti pasagerii au supravietuit

Publicat in HotNews, duminică 31 iulie 2011 ·

Un avion al companiei Caribbean Airlines s-a prabusit si s-a rupt in doua, sambata, la aterizarea pe aeroportul principal din Georgetown, capitala statului Guyana, relateaza BBC. Toate cele 163 de persoane aflate la bordul aeronavei au scapat cu viata, insa mai multi oameni au avut nevoie de ingrijiri medicale.

Aparatul Boeing 737-800 apartinand companiei Caribbean Airlines (detinuta de Trinidad-Tobago) venea de la New York si avea la bord 157 de pasageri si sase membri ai echipajului.

Accidentul s-a petrecut in cursul noptii, la ora locala 1.32. Potrivit informatiilor, avionul a depasit pista la aterizarea pe aeroportul international Cheddi Jagan, in conditii de vreme ploioasa.

Presedintele Guyanei, Bharrat Jagdeo, a declarat ca, din fericire, avionul s-a oprit chiar inainte de a ajunge intr-o prapastie de 61 de metri de la marginea aeroportului, altfel ar fi existat zeci de victime.

"Este un miracol absolut ce a avut loc astazi", a spus presedintele companiei Caribbean Airlines, George Nicholas.

Cativa pasageri au suferit mai multe contuzii in urma incidentului aviatic, iar unul dintre acestia a ajuns la spital cu un picior rupt.

"Suntem foarte, foarte recunoscatori ca nu au existat si mai multi raniti", a declarat si presedintele Jagdeo.

Un avion al companiei Caribbean Airlines s-a prabusit si s-a rupt in doua, sambata, la aterizarea pe aeroportul principal din Georgetown, capitala statului Guyana, relateaza BBC. Toate cele 163 de persoane aflate la bordul aeronavei au scapat cu viata, insa mai multi oameni au avut nevoie de ingrijiri medicale.

Aparatul Boeing 737-800 apartinand companiei Caribbean Airlines (detinuta de Trinidad-Tobago) venea de la New York si avea la bord 157 de pasageri si sase membri ai echipajului.

Accidentul s-a petrecut in cursul noptii, l

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Portugalia a învins Turcia, scor 3-0, şi s-a calificat în optimi. Gafă incredibilă a turcului Akaydin. Câţiva suporteri au pătruns pe teren - VIDEO

News.ro acum 20 minute
Reprezentativa Portugaliei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European, după ce a învins, sâmbătă, echipa Turciei, cu scorul de 3-0, în grupa F a competiţiei. Potrivit Pro TV, pe parcursul partidei au pătruns pe teren câţiva supor

Euro 2024: Belgia – România, ora 22:00 - Echipele de start

Mediafax acum 18 minute
Echipa naţională a României întâlneşte sâmbătă seara Belgia, la Euro 2024, într-un meci în urma căruia îşi poate asigura calificarea în optimile de finală. Partida se joacă de la ora 22:00, ora României, la Köln. Cei doi selecţioneri au anunţat prim

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 2 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 49 minute
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 2 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

32°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°