Oamenii cu multa carte au fost dintotdeauna disputati in arenele politice si discutati in agorele cetatii. Ma refer la intelectualii rasati, la vremurile pe care le-au insemnat si, in ultima instanta, la oamenii de stat sub al caror sceptru au trait.
N-o voi lua "ab ovo". Pentru moment, nu ma voi referi la Aristotel. Il las putin pe Platon sub coloanele Academiei din Atena. Lui Richelieu ii aprind o lumina de ceara si inca ma cutremura sfarsitul lui Iorga, cel care, dupa opinia lui Calinescu, a jucat in cultura romana rolul lui Voltaire.
Minti sclipitoare, valori incontestabile ale umanitatii, destine aparte si, totusi, personalitati mai mereu varate intr-un malaxor prozaic pe care nu si l-au dorit, insa nu au avut cum sa-l evite. Cei ce le-au inraurit existenta n-aveau caratele lor, dar tineau in pumni de fier fraiele puterii. O forta provenita din averi nemasurate, ostiri impresionante, ego-uri de nestavilit, viclenie nativa.
Ce au fost intelectualii de-a lungul timpului, invingatori sau invinsi? Onorati in capul mesei, surghiuniti in stiinta lor socotita anacronica. Ascultati in taina, ca la o spovedanie disimulata sau trimisi in randul anonimilor, intru linistea fruntilor incoronate.
De obicei, transformati in instrumente vii pentru legitimarea exponentilor puterii prin conceptiile lor profunde, logice, realiste. Adesea, dimpotriva, perceputi in afara interesului imediat din cauza unor teze la fel de adevarate, dar catalogate potrivnice vrerii aristocratului absolut.
Si astazi, in Romania, lucrurile stau aidoma. Intr-o continuare a odelor dirijate pe directia miscarii politicianului alfa. Rasplata inteleptului de aceasta factura consta in titluri si functii de prim rang, aport pecuniar consistent pentru publicari de opera, peripluri documentative sponsorizate s.a.m.d. Tagma laudativa a literatorilor, de
