Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O buruiană care poate provoca afecțiuni respiratorii este vânată la Timișoara

Publicat in Adevarul, duminică 31 iulie 2011 ·

Ambrosia artemisiifolia este denumirea științifică a buruienii care s-a răspândit în orașul de pe Bega și poate provoca afecțiuni la nivelul căilor respiratorii. Edilii au pornit un război împotriva plantei și spun că îi pot amenda pe cei care o lasă să se răspândească.

În țară, aceasta este cunoscută drept "iarba pârloagelor", originea buruienii fiind însă în America de Nord. Planta face parte din categoria celor invazive și cu potențial alergen, polenul acesteia fiind factor agravant al astmului bronșic. Biologii recomandă smulgerea ei din rădăcină înainte să facă flori, pentru că pot cauza alergii la nivelul căilor respiratorii.

Edilii timișoreni spun că au declarat război buruienii, care este cosită, smulsă și ierbicidată. Aceștia au precizat că locuitorii care nu distrug buruienile, în special cele cu potențial alergen, pot lua amenzi conform unei hotărâri a consiliului local. Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, colaborarea locuitorilor la eradicarea ierbii pârloagelor ar spori considerabil eficiența măsurilor luate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 31 minute
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum 46 minute
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit cu o barcă pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului pe de râul Argeş / Cele două persoane au fost aduse la mal şi au refuzat transportul la spital

News.ro acum 31 minute
Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului râului Argeş. Acestea au fost aduse la mal cu barca, dar au refuzat transportul la spital. Sursa

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Cine câștigă meciul România - Ucraina, de la Euro 2024. Supercomputerul Opta a făcut 10.000 de analize și a dat verdictul

Adevarul acum 15 minute
Un supercomputer a dat pronosticul pentru România - Ucraina, meci care avea loc luni, 17 iunie 2024, la ora 16.00, la Munchen, în cadrul Euro 2024. Pentru răspuns, supercomputerul Opta a realizat numai puțin de 10.000 de analize.

Tânără însărcinată, agresată de partener într-o parcare din Ploieşti, salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber

News.ro acum o ora
O tânără însărcinată care era agresată de partenerul ei într-o parcare din Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, care au auzit ţipetele femeii. Ea a fost transportată la spital, în timp ce agresorul a fost predat poliţiştil

Declarația finală a summitului pentru pace din Elveția reflectă poziţia Kievului, spune ministrul ucrainean de externe

Adevarul acum 24 minute
Comunicatul final al summitului privind pacea din Ucraina, ce se desfășoară ă Elveția, a luat în considerare poziţia Kievului, transmite Reuters, citându-l pe ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba.

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum o ora
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°