Zara Phillips, în vârstă de 30 de ani, nepoata cea mare a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care deţine titlul de campioană mondială la echitaţie, s-a căsătorit ieri cu jucătorul profesionist de rugby Mike Tyndall, în vârstă de 32 de ani, în cadrul unei ceremonii private, relatează BBC. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
Ceremonia religioasă a fost oficiată în biserica Canongate din Edinburgh, aceasta fiind a doua nuntă a Casei Regale britanice din ultimele luni.
Zara - fiica prinţesei Anna, fiica reginei Elisabeta a II-a şi a prinţului Philip, duce de Edinburgh - ocupă locul 12 în ordinea succesiunii la tron.
Căsătoria a "două faimoase vedete sportive" a atras un număr mare de observatori, deşi cadrul nunţii acestora nu poate fi comparat cu anvergura nunţii prinţului William cu Kate Middleton, care a avut loc pe 29 aprilie la Westminster Abbey. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe A doua nuntă regală în Marea Britanie
Ceremonia nunţii nepoatei suveranei britanice s-a desfăşurat cu uşile închise pentru public şi reprezentanţii mass-media.
La ceremonie au participat regina Elisabeta a II-a, soţul ei, ducele de Edinburgh, moştenitorul tronului britanic prinţul Charles de Wales şi soţia acestuia ducesa de Cornwall, ducele şi ducesa de Cambridge (prinţul William şi Kate), prinţul Harry, prinţul Andrew, duce de York, şi fiicele sale - prinţesele Beatrice şi Eugenie -, precum şi aproape 300 de invitaţi ai mirelui şi miresei.
Zara nu va lua numele soţului
Zara şi Mike s-au întâlnit în 2003, la Campionatul Mondial de rugby din Australia, în care echipa Marii Britanii a ieşit victorioasă. Anunţul privind logodna lor a fost făcut în decembrie anul trecut, la câteva săptămâni după anunţul logodnei prinţului William cu Kate Middleton.
În ciuda tradiţiei, Zara a decis să nu ia numele soţului ei, "ţinând c