Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de ieşeni stau zilnic la cozi la ghişee ca în perioada comunistă

Publicat in Adevarul, luni 1 august 2011 ·

Fie că trebuie să achite o factură sau doar să primească o informaţie, contribuabilul nu a scăpat de corvoada statului la rând. Mai mult, trezitul cu noaptea în cap şi aşteptatul în faţa uşii instituţiei sunt esenţiale pentru ca cetăţeanul să poată spera că problemele pe care le are se vor rezolva în ziua respectivă.

Plata unei facturi sau pur şi simplu obţinerea unei informaţii sunt lucruri pentru care cetăţeanul nu ar trebui să piardă mai mult de câteva minute. La unele instituţii sau furnizori de utilităţi acestea se transformă însă în veritabile maratoane de stat la coadă.

Sediul E.ON Iaşi, de pe strada Agatha Barsescu, nr. 4 bis, aproape de orele amiezii. Câteva persoane de vârste diferite aşteaptă afară. Pe treptele din faţa intrării într-un bloc de vizavi se aşează cu greu un bătrân cu o privire galeşă. „Am venit la ora 9.00, am primit un bon cu numărul de ordine 98, şi am deja vreo trei ore de când stau aici. E foarte aglomerat şi merge încet. Am de plătit curentul. Am fost şi ieri dar era şi mai aglomerat“, mărturiseşte Vasile Daju, pensionar.

Factura, cât e factura?

La de 72 de ani, ai putea spune că ieşeanul a văzut de toate în viaţă. „Se stă la rând ca pe vremea lui Ceauşescu, când te aşezai să prinzi un loc la lapte. Nu înţeleg de ce merge aşa de greu că doar am văzut că sunt ghişee“, mai spune bătrânul. Deşi, în mod normal, ar trebui să-şi poată plăti factura la curent la sucursala unei bănci, Vasile Daju nu are cum să facă acest lucru.

„M-aş fi dus ,dar nu a ajuns la mine încă factura nouă şi dacă nu plătim la timp, mi-e teamă că ne taie curentul. Înăuntru nu pot sta pentru că e foarte aglomerat. Asta este. Mai bine afară, la aer“, mai spune pensionarul împăcat cu gândul că-şi petrece amiaza pe nişte trepte din beton.

În sediul companiei, unde nu este permisă fotografierea sau filmarea, domneşte o atmosferă apăsătoare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 2 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum o ora
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum 44 minute
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în meciul cu Peru

Mediafax acum 22 minute
Cel care a câştigat de opt ori Balonul de Aur s-a accidentat la coapsă în victoria Argentinei cu 1-0 în faţa Chile. Deşi nu a participat la antrenamentul de joi, rapoartele sugerează că Messi ar putea fi apt pentru meciul Argentinei din sferturile d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°