Un bărbat din anturajul lui Amy Winehouse din Londra susţine că vedeta ar fi cumpărat cocaină şi heroină în valoare de 1.200 de lire în noaptea de dinaintea morţii sale.
Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, care a fost introdus în anturajul vedetei de către fostul soţ al acesteia, Blake Fielder-Civil, susţine că a făcut această declaraţie pentru ca familia cântăreţei “să afle adevărul despre ceea ce s-a întâmplat”.
Tony Azzopardi, care a fost reaudiat de poliţie luni, susţine că a ajutat-o pe cântăreaţă să cumpere droguri în primele ore ale zilei de 23 iulie, aceeaşi în care a fost găsită moartă în casa ei din Londra, potrivit Daily Mail, citat de Mediafax.
Azzopardi afirmă că s-a întâlnit cu Amy Winehouse în apropiere de barul The Eagle, în jurul orei 23.30 pe 22 iulie.
Azzopardi susţine că artista i-a cerut să o ajute să cumpere droguri şi că au mers împreună într-un taxi în cartierul West Hampstead, de unde el a telefonat unui traficant local. După puţin timp, Amy Winehouse i-a plătit 1.200 de lire sterline pentru o jumătate de uncie (aproximativ 15 grame) de cocaină şi o altă jumătate de uncie de heroină, a mai spus Azzopardi.
După tranzacţie, Azzopardi spune că a coborât din taxi în cartierul Archway din nordul Londrei, iar cântăreaţa s-a îndreptat spre locuinţa ei din Camden.
După câteva ore, corpul neînsufleţit al artistei a fost descoperit în reşedinţa ei de unul dintre agenţii de pază, în jurul orei locale 16.00.
Poliţia londoneză a declarat că nu a găsit droguri în reşedinţa artistei.
Un bărbat din anturajul lui Amy Winehouse din Londra susţine că vedeta ar fi cumpărat cocaină şi heroină în valoare de 1.200 de lire în noaptea de dinaintea morţii sale.
Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, care a fost introdus în anturajul vedetei de către fostul soţ al acesteia, Blake Fielder-Civil, susţine că a făcut această decla