Drumul spre Londra 2012 trece şi prin Poiana Braşov. De laînceputul anului, Eusebiu Diaconu (cat. 60 kg) îşi construieştevisul olimpic în staţiunea de la 1.020 m altitudine. După douăediţii ale Jocurilor Olimpice, Atena şi Beijing, care i-au lăsat ungust amar, băcăuanul dă totul la ultima încercare: Londra.
Eusebiu Diaconu se simte la Poiana Braşov ca acasă. În ceicâţiva paşi pe care îi face de la sală la hotel salută pe toatălumea, schimbă două-trei vorbe cu câţiva colegi de antrenament dinUngaria şi Spania şi continuă să împărtăşească până în camerăimpresii despre antrenament cu tehnicianul Petre Cărare. Subţire,firav chiar, lipeşti cu greu de el imaginea unui luptător degreco-romane. Bluza albastră îmbibată de sudoare şi bandajul mic,alb, plasat deasupra arcadei drepte, sunt mărturiile căantrenamentul nu a fost deloc uşor. "E proaspătă zgârietura deieri. Am făcut un procedeu de sus, adversarul s-a apărat şi imediatam simţit cum porneşte sângele. Dar nu-i nimic. În lupte, dacă nute doare nimic, înseamnă că nu te-ai antrenat cum trebuie",zâmbeşte el.
Sebi vorbeşte hotărât, accentuând fiecare idee. Ochii albaştrise luminează de fiecare dată când vorbeşte despre familia care îlaşteaptă acasă şi pentru care luptă să urce pe podiumul olimpic.Întâmplările care i-au zdruncinat încrederea, cum a fost eliminareascandaloasă de la Europenele de la Moscova din 2006, exact înainteadebutului concursului, din cauza unei aşa-zise boli de piele, dupăce numai cu o zi înainte trecuse examenul medical, sau dezamăgirealocului 8 de la Beijing, sunt acum doar trecut. Un trecut tristcare acum, nu mai are nicio valoare. Nici măcar a unui singur gând.Oprit lângă un pâlc de stejari impunători, Sebi cuprinde cuprivirea toată zona şi zâmbeşte. Ca un antrenament pentru ceea ceva urma peste 361 de zile.
Doarşase-s norocoşi din prima
Competiţia pe care se centrează atenţi
