După 1989, pentru locuitorii din Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, concediile au devenit o amintire. Când aud de concedii, oamenii din comuna lui Moromete înjură cu năduf. „Ce dracu’ e ăla, nici nu mai ştiu ce înseamnă? Pleacă al lu’ Micicliu la tratament. Să vezi distracţie pe el!“.

Pe o căldură ce încingea asfaltul sub tălpi şi făcea peştii să asude în apa bălţilor, comuna Siliştea-Gumeşti părea, săptămâna trecută, topită sub soarele verii. Ziua de sărbătoare în care ne aflam îi făcea pe săteni să stea mai mult sub prispe ori în camerele mai răcoroase ale caselor. Doar câteva femei se vedeau alergând de colo-colo pe bătătură să dea de mâncare la orătănii sau să aducă din grădină zarzavatul pentru mâncare. Pe uliţele înguste se aventurau numai cei care aveau treburi ce nu sufereau amânare. Dacă i-ar fi numărat cineva, ar fi constatat că toţi locuitorii comunei sunt prezenţi la domiciliu, deşi pentru alţii această perioadă din an este considerată perioada concediilor.

Bronzul de sapă

Aşezaţi sub umbra pomilor, pe băncuţele din faţa cârciumii lui Ilie Boţoghină, o duzină de bărbaţi tocmai problema concediilor o dezbăteau în jurul câtorva sticle cu bere. Totul plecase de la remarca unuia: „Ete la ăsta, bă, nu i se mai văd decât ochii sticlind în cap! Ce te-ai înnegrit, mă, aşa, ori ai fost la mare şi nu ştiurăm noi? Te mai găseşte muierea noaptea-n pat pe întuneric?" „Poate fac o probă cu a ta să văd dacă mă găseşte uşor!", răspunde înţepat cel vizat. „Ce dracu' mare, păi eu sunt om de mare? Sapa, taică! La porumb. Credeţi voi că la ora asta mai există vreun ţăran ca voi pe Litoral, ca pe vremea lui Ceaşcă? Ăla din «Nea Mărin miliardar» a fost ultimul ţăran care s-a mai cazat în hotel la mare, bă, prăpădiţilor!" Toţi încep să râdă şi să-şi facă socoteala când au fost ei ultima dată în concediu.

Marinică Rizoiu spune că nu scoate ban