În repetate rânduri, misiunile Fondului Monetar Internaţional (FMI) din România au atins şi subiecte legate de sistemul sanitar. Această ultimă vizită a avut printre subiectele centrale modul în care se finanţează sănătatea din România datorită arieratelor din domeniul farmaceutic. Este lesne de înţeles că cei cărora le sunt afectate afacerile prin nerespectarea obligaţiilor contractuale de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei (MSF) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) s-au plâns pe unde au putut iar glasul lor a fost auzit. Pe de altă parte bancherii FMI, în calitate de “jandarmi financiari” meniţi să supravegheze România – pentru ca tara să îşi poată plăti datoria gigantică către instituţia internaţională creditoare – şi-au manifestat nemulţumirea, că au fost traşi în piept: anul trecut arieratele din sănătate au fost pur şi simplu ascunse prin neacceptarea facturilor la plată. Cât timp nu au intrat în contabilitate datoriile nu au existat şi aparent România s-a încadrat în parametrii de deficit bugetar prognozaţi, ascunzând astfel derapaje financiare şi din alte domenii.

Primul care a reacţionat la poziţia fermă a FMI privind plata imediată a arieratelor către furnizorii de medicamente a fost preşedintele Băsescu. Adoptând o poziţie aparent de putere, atât faţă de FMI cât şi faţă de Guvernul Emil Boc, a clamat: “arieratele se vor plăti de îndată ce guvernul va introduce mecanismele de oprire a pierderilor” iar “ministrul sănătăţii şi preşedintele CNAS trebuie să se înţeleagă sau vor pleca”. Desigur, preşedintele putea să spună tranşant – vom plăti imediat arieratele sau nu, nu le vom plăti. A preferat să încerce să lase o uşă deschisă, plata doar după ce guvernul va adopta măsuri pe care, oricum avea obligaţia să le ia ca gestionar al banului public. Să pedepseşti partenerul de afaceri pentru greşeli care îţi aparţin numai ţie este cu adev