Camera Reprezentantilor a adoptat, luni, acordul privind cresterea plafonului datoriei SUA, incheiat in noaptea de duminica intre Casa Alba si liderii Congresului. Cu mai putin de 24 de ore pana la termenul limita dat de Trezorerie, proiectul care prevede majorarea plafonului datoriei cu 2,100 miliarde de dolari a fost adoptat cu 269 voturi "pentru" si 161 "impotriva" (republicanii: 174 voturi "pentru", 66 "impotriva", iar democratii- 95 voturi "pentru", 95 "impotriva") si trimis pe masa Senatului pentru un nou vot, care urmeaza sa aiba loc in cursul zilei de marti, anunta AFP.
Votul din Camera Reprezentantilor vine dupa o zi plina de incertitudini cu privire la oficializarea acordului, in parte din cauza reticentei mai multor oficiali democrati nemultumiti de concesiile facute de presedintele Barack Obama.
La votul de luni seara a participat si democrata Gabrielle Giffords, grav ranita la cap in ianuarie, intr-un atac armat soldat cu moartea a sase persoane in Arizona.
Dupa optimismul nascut din anuntul unui compromis in SUA, principalele piete bursiere europene au inchis in scadere, luni, in timp ce bursa de pe Wall Street si-a limitat, in cele din urma, pierderile.
Astfel, Dow Jones a scazut cu 10.75 puncte, (0.09%), pana la 12,132.49 puncte, in timp ce Nasdaq Composite a pierdut 11.77 puncte (0.43%), ajungand la 2,744.61 puncte. Indicele Standard & Poor's 500 a urmat trendul, pierzand astfel 5.34 puncte (0.41) si in final, ajungand la 1,286.94 puncte.
Bursa de Valori de la Paris a incheiat sedinta cu o scadere de 2,27%, cel mai scazut nivel din august 2010, in timp ce Bursa de Valori de la Milano a scazut cu 3,87%. Bursa de la Frankfurt a pierdut 2,86%, iar cea londoneza 0,70%.
Barack Obama l-a trimis, luni, in fata democratilor, pe vicepresedintele american Joe Biden, pentru a oferi