Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii "caută" un nou consilier

Publicat in Romania Libera, marți 2 august 2011 ·

Constantin Florea a demisionat a doua oară. Consiliul Local (CL) Târgu-Mureş a luat în sfârşit act de demisia medicului Constantin Florea din funcţia de consilier local, dobândită în urma alegerilor din 2008 când beneficia de susţinerea PNL. Florea şi-a dat atunci demisia la nici şase luni după alegerile din 2008, dar a refuzat să părăsească forul legislativ local deoarece nu a vrut să recunoască actul şi a făcut abstracţie de faptul că liberalii mureşeni i-au retras sprijinul politic.

Acum, CL Târgu-Mureş a luat act de o nouă demisie a consilierului, care între timp a pierdut inclusiv în instanţă dreptul de a reprezenta PNL în CL Târgu-Mureş. „Constantin Florea şi-a depus demisia din poziţia de consilier local. Pentru a fi înlocuit de cineva noi trebuie să verificăm dacă respectiva persoană îndeplineşte condiţiile legale pentru a ocupa respectiva funcţie", a declarat secretarul Primăriei Târgu- Mureş, Maria Cioban.

Jocuri de culise?

Constantin Florea s-a bucurat în tot acest timp de simpatia democrat-liberalilor din CL Târgu-Mureş, alături de care a şi votat de altfel desemnarea lui Claudiu Maior (PDL) drept viceprimar.

Postul lăsat liber de Constantin Florea urmează să fie ocupat acum de un alt liberal, cel mai probabil Călin Ciontea, care se bucură în continuare de sprijinul PNL. Este greu de crezut, însă, că acest post va fi ocupat foarte repede, în condiţiile în care fotoliul de consilier local lăsat liber de social-democratul Bogdan Buda nu a fost ocupat nici până în prezent ca urmare a jocurilor de culise care au ca obiect numele persoanelor aflate pe listele electorale ale PSD şi PNL.

Constantin Florea a demisionat a doua oară. Consiliul Local (CL) Târgu-Mureş a luat în sfârşit act de demisia medicului Constantin Florea din funcţia de consilier local, dobândită în urma alegerilor din 2008 când beneficia de susţinerea PNL. Florea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 42 minute
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Kevin Campbell, fostul fotbalist al lui Arsenal, a murit după o scurtă boală. Avea 54 de ani

Mediafax acum 51 minute
Fostul atacant al lui Arsenal şi Everton a murit la vârsta de 54 de ani. Confirmarea vine de la clubul Gunners: „Suntem devastaţi să aflăm că fostul nostru atacant Kevin a decedat după o scurtă boală. A fost adorat de toţi cei din echipă. Suntem cu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Prima apariție publică a Prințesei Kate, după diagnosticul de CANCER / Cum arată acum Kate Middleton

Gandul acum 2 ore
Prinţesa de Wales a participat, sâmbătă, la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer. Kate Middleton a fost surprinsă zâmbind și făcând cu mâna fanilor. Ea se afla în compania celor

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum 2 ore
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°