1.000 de kilometri parcurşi pe jos, peste 800 de kilometrizburaţi cu parapanta deasupra Alpilor, cinci perechi de pantofisport distruse şi două săptămâni de provocări extreme. Tomi Coconeaa câştigat lupta cu Alpii şi a cucerit argintul la cea mai durăcompetiţie de adventure din lume, Red Bull X-Alps.
V-aţi gândit vreodată cum ar fi să porniţi din Austria, să treceţiprin Italia, Elveţia, Franţa şi să ajungeţi la Monaco? Săparcurgeţi cei 864 de kilometri în linie dreaptă fără mijloacemotorizate şi să bifaţi şi celebrul Mont Blanc?! Tomi Coconea, unhunedorean în vârstă de 35 de ani, a transformat exerciţiul deimaginaţie în realitate şi anul acesta, pentru a cincea oarăconsecutiv, a făcut traseul care s-a întins pe durata a 14 zile.Românul a pornit din Piaţa Centrală din Salzburg, alături de alţi29 de concurenţi, a parcurs pe jos şi cu parapanta distanţa dintrecele două puncte, a trecut peste culmile Alpilor, bifând vârf dupăvârf, s-a luptat cu condiţiile meteo extreme şi s-a numărat printrecei doi temerari care au reuşit să termine competiţia.
Mai mult, el a cucerit pentru a doua oară medalia de argint,devenind vicecampionul Red Bul X-Alps. "Au fost două săptămâni încare am învăţat din nou multe lucruri, de la stăpânirea de sine lavoinţă şi multă putere de luptă… Acum, că am ajuns la final, măîncearcă sentimente de nedescris. Bucuria mea nu se poate exprimaîn cuvinte", a declarat el. Concursul a fost câştigat de elveţianulChristian Maurer, învingătorul din 2009.
1.000 de kilometri parcurşi pe jos, peste 800 de kilometrizburaţi cu parapanta deasupra Alpilor, cinci perechi de pantofisport distruse şi două săptămâni de provocări extreme. Tomi Coconeaa câştigat lupta cu Alpii şi a cucerit argintul la cea mai durăcompetiţie de adventure din lume, Red Bull X-Alps.
V-aţi gândit vreodată cum ar fi să porniţi din Austria, să treceţiprin Itali