Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mafia asiatică din România a fost încolţită de procurorii DIICOT

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 august 2011 ·

Capul reţelei, Hoa Le Duc, a fost arestat în urmă cu un an într-un alt dosar. În mai, el a fost eliberat. Instanţa i-a permis să părăsească ţara şi el ar trebui să se întoarcă în România până joi Sursa: LIBERTATEA

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiuni lor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au trimis în judecată doi vietnamezi şi un chinez, acuzaţi de spălare de bani şi evaziune fiscală, după ce nu au înregistrat în evidenţa contabilă activitatea a două firme pe care le cotrolau. În numai un an, prejudiciul adus statului de cele două firme se ridică la 4,18 milioane lei.

Aceleaşi personaje, în perioada 2006 – 2010, au scos din ţară 400 de milioane de dolari! Potrivit rechizitoriului, cei trimişi în judecată nu se cunoşteau între ei. În schimb, vorbeau la telefon şi schimbau scurte mesaje pe internet. Astfel, pentru a primi bani din România, membrii reţelei trimiteau o fotografie în format .jpg, denumirea acesteia fiind salvată cu un anumit număr.

De exemplu, "32 jpg" reprezenta un cod care era înmulţit cu o mie pentru a rezulta valoarea dispoziţiei de plată, după ce banii erau trecuţi peste graniţă. Facturile pentru mărfurile din China trebuiau completate de furnizori, dar ele erau falsificate la Bucureşti şi ajungeau la Constanţa prin intermediul unei firme de transport la care soţia lui Le Duc, Mariana, este acţionar majoritar.

Personaje sus-puse

Banii rezultaţi din afacerile chinezilor din "Dragonul Roşu" erau colectaţi de QinPing, Zheng Weiming şi Eugen Cristian Gheorghe. Ulterior, prin intermediul lui Cristian Enache şi Nicolae Zincă, erau aduşi la biroul lui Hoa Le Duc. Acesta din urmă "este unul dintre cei mai vechi cetăţeni vietnamezi din România, fiind preşedintele Aso ciaţiei Oamenilor de Afaceri Viet namezi din ţara noastră. Zheng Weiming este un om de afaceri din China, fiind membru al unei importante fami

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 37 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°