Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu despre desemnarea premierului arată că şeful statului se vrea "un Mubarak al Europei", care să scoată tancurile în stradă după alegeri, potrivit Mediafax.
Ponta a precizat că articolul din Constituţie referitor la desemnarea premierului este de neinterpretat, în sensul că, dacă USL va obţine peste 50%, preşedintele este obligat să desemneze premierul propus de USL.
"Ori Traian Băsescu vrea să se transforme într-un Mubarak al Europei şi să scoată tancurile în stradă după alegeri, ca să nu desemneze premierul USL, ceea ce nu cred că are curaj, ori joacă la cacialma, de frică, şi încearcă să îşi facă lui şi PDL curaj. Lucrurile sunt foarte clare: dacă USL obţine peste 50% va propune premierul, iar dacă lui Băsescu nu îi convine, poate să îşi dea demisia înainte să fie suspendat", a declarat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1TV, comentând procentele USL din sondaje, că în Constituţie se vorbeşte, legat de desemnarea premierului, despre partidul care câştigă majoritatea absolută, şi nu despre alianţe.
Întrebat de moderatoare dacă, după alegerile parlamentare din 2012, poate coabita cu un guvern format din membrii actualei opoziţii, şeful statului a amintit că a "coabitat cu Guvernul Tăriceanu, susţinut de PSD".
"Sigur că nu-mi convine. Nu mi-ar conveni situaţia, dar electoratul va decide în ce formule se vor aşeza lucrurile. Dar, oricum, trebuie citit cu multă atenţie articolul 103 din Constituţia României. (...) Să fie atenţi că în Constituţia României se vorbeşte de partidul care obţine 51%, nu de alianţe. Se înregistrează ca alianţă. Dacă fuzionează, este altceva - PSD cu PNL", a atenţionat Băsescu.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu despre desemnarea premierului arată că ş