Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoc şi groază: speculaţiile financiare ne scumpesc berea!

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 august 2011 ·

Preţurile la “şampania muncitorilor” ar putea creşte în această lună cu maxim 5% din cauza majorării preţurilor la materiile prime precum orz şi malţ pe bursele internaţionale.

Companiile active în România majorează tarifele cu câte puţin pentru că românii nu au bani, a declarat Vifor Verşescu, preşedintele Patronatului Societăţilor Independente Producătoare de Bere din România, citat de Agerpres.

“În general, distribuţia berii pe ambalaje reflectă starea de sărăcie a românilor. De altfel, consumul de bere a scăzut pentru că lumea nu mai are bani. Berea ar trebui să fie şampania muncitorului, dar, oamenii, neavând bani, sigur că au redus de la bere. Faptul că în România PET-ul reprezintă peste 50% din consumul de bere reflectă gradul de sărăcie al românului. Şi faptul că românul bea berea acasă, nu o bea la grădină. Deci, în România cam 70% din consumul de bere este berea care se bea acasă, iar 30% la restaurante, terase etc. În Europa, este invers”, a explicat el.

Preţul la orz se ridică la 130-140 de euro/tonă, iar la malţ este, în general, dublu faţă de orz, ajungând până la 300 de euro/tonă (anul trecut, în perioada similară), însă pe parcursul anului, până la recoltare, creşte se duce spre 400 de euro/tonă, pe măsură ce scad stocurile de malţ.În ceea ce priveşte hameiul, preţurile diferă, soiul fiind cel care contează foarte mult. Malţul se importă în general din Ungaria, Slovacia şi Cehia, orzul din Slovacia şi Ungaria, iar hameiul se aduce în primul rând din Germania şi cantităţi mai mici din Cehia şi din Marea Britanie.

Potrivit Asociaţiei Berarii României, consumul de bere a fost de 17 milioane de hectolitri, faţă de 20,2 milioane de hectolitri în 2008.

Ca preferinţe ale consumatorilor în ceea ce priveşte ambalajul, potrivit Asociaţiei Berarii României, PET-ul deţine o pondere de 49,3%, sticla 31,7%, doz

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 4 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 6 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°