În această perioadă se întocmesc listele cu vasluienii care vor beneficia de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană.
Pachetul umanitar va conţine, la fel ca în anii trecuţi, şase produse, iar cantităţile au fost deja stabilite. Este vorba de 1.065 tone de făină albă, 746 tone de mălai, 156 tone de paste, 56 tone de orez, 83 de tone de biscuiţi, 137 tone de lapte praf şi 656 tone de orez.
„Criteriile de acordare a acestor ajutoare alimentare sunt aceleaşi ca şi anul trecut. Vor beneficia de produsele de la UE asistaţii social, adulţii şi copiii cu handicap care nu sunt instituţionalizaţi, şomerii în plată şi pensionarii cu pensii sub 400 de lei“, a declarat Gheorghe
Stoica, secretarul Consiliului Judeţean Vaslui.
Comunele cu cei mai mulţi beneficiari ai acestor ajutoare sunt cele cu un număr ridicat de asistaţi sociali, respectiv Dragomireşti, Iana şi Voineşti.