Patronat de către Primărie, Centrul Social „Sfântul Nicolae" îşi dovedeşte încă odată utilitatea pentru care a fost creat.
Obiectivul adăposteşte deja câţiva bătrâni, îngrijiţi cum se cuvine de un personal de specialitate, devenind în această perioadă de vacanţă un adevărat centru/atelier de creaţie artistică şi de instruire educaţională.
Astfel, mai mulţi elevi aparţinând claselor I-IV frecventează cursurile unui atelier de pictură, încercând să-şi pună în valoare cât mai bine fragedul talent plastic, descoperindu-şi calităţi şi însuşiri nebănuite, dar şi petrecându-şi într-un mod cât se poate de instructiv-educativ timpul liber pe care îl au la dispoziţie în această vacanţă.
Dar nu numai micii amatori de desen şi pictură frecventează acest Centru, ci şi copiii care vor să înveţe limba engleză. Cursurile de limbă engleză sunt gratuite, iar la ele participă peste 30 de copii aparţinând tuturor categoriilor sociale. Lecţiile sunt predate de profesionişti, mai exact de trei profesori, membri voluntari din cadrul Fundaţiei Projects ABROAD din Braşov. Patronat de către Primărie, Centrul Social „Sfântul Nicolae" îşi dovedeşte încă odată utilitatea pentru care a fost creat.
Obiectivul adăposteşte deja câţiva bătrâni, îngrijiţi cum se cuvine de un personal de specialitate, devenind în această perioadă de vacanţă un adevărat centru/atelier de creaţie artistică şi de instruire educaţională.
Astfel, mai mulţi elevi aparţinând claselor I-IV frecventează cursurile unui atelier de pictură, încercând să-şi pună în valoare cât mai bine fragedul talent plastic, descoperindu-şi calităţi şi însuşiri nebănuite, dar şi petrecându-şi într-un mod cât se poate de instructiv-educativ timpul liber pe care îl au la dispoziţie în această vacanţă.
Dar nu numai micii amatori de desen şi pictură frecventează acest Centru, ci şi copiii care vor să înveţe l